Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii mai mari pentru bugetarii săraci

Publicat in Adevarul, miercuri 26 august 2009 ·

Prim-ministrul Emil Boc, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, au avut ieri o întâlnire de lucru cu reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor, pentru a discuta pe marginea proiectului legii salarizării unice în sistemul bugetar. Veştile bune au curs în cascadă: salariile mici din sistemul public vor creşte într-un ritm accelerat, începând din 2010 până în 2015, iar economia românească va trece pe plus de anul viitor - cu o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 0,5%.

Potrivit proiectului legii unice, salariul minim brut va creşte de la 600 de lei, în prezent, la 705 lei anul viitor, urmând să ajungă la 1.100 de lei în 2015.

Astfel, în 2011 se va produce o majorare de până la 764 de lei, în 2012 – 845 de lei -, iar în 2013 va creşte la 934 de lei. Salariul minim brut ar urma să atingă, în 2014, nivelul de 1.016 lei.

O detaliere a impactului pe care aceste măsuri îl vor avea asupra bugetului general consolidat urma să fie trimisă partenerilor sociali în cursul zilei de ieri. Nici salariul mediu brut nu va rămâne prea multă vreme pe loc, spun guvernanţii.

Acesta va stagna doar anul viitor la nivelul din prezent, de 2.199 de lei, apoi va creşte cu până la 56%, urmând să ajungă în 2015 la 3.430 de lei.

Aşteptări mari pe o creştere mică

În privinţa creşterii economice, lucrurile par a fi, din nou, stabilite: PIB-ul va ajunge în 2010 la 525,1 miliarde de lei, de la 497,3 miliarde de lei cât va fi în acest an, deci vorbim despre o creştere de 0,5%, cât s-a stabilit şi în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

 Trebuie precizat că aşteptările guvernanţilor - chiar şi ale FMI - în privinţa evoluţiei economice nu s-au potrivit deloc cu realitatea, dar nici cu estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, organism ce real

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 24 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 26 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 30 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°