Citeşti şi te întrebi câte hectare va fi având grădina lui Dumnezeu.

Gay şi evlavioşi, două aberaţii de sorginte comună. Cam aşa s-ar putea rezuma săptămâna trecută la noi. De ce „comună”, mă explic mai încolo. Pe rând: homosexualii noştri şi pretenţiile lor de a mărşălui prin centrul capitalei. Tot aud chestii din astea, ba la Moscova, ba prin alte părţi (la Azerbaidjan, de exemplu, unde s-a lăsat, previzibil, cu bătăi). Iată un moft la al cărui tâlc profund n-ar strica să medităm. Un punct de vedere larg, reprezentând cumva media statistică, ar fi: dacă le place, treaba lor! Toleranţa care ni se cere asta e, la o adică. Cât nu ne priveşte, cât nu ne vexează (încă un verb de la Arghezi), e la discreţia lor, facă ce vor (oh, cum mă mănâncă să recurg la argouri aici!; dincolo de deliciile inerente, e şi mai adecvat câteodată...). Dar când lucrurile trec de pragul strictei intimităţi şi se deversează în social, să am pardon: nu văd de ce aş împrumuta limbajul pudibond până la ipocrizie al oficialilor. Să se gândească cineva la rolul anumitor termeni în discursul public: e suficientă o mică şi, aparent, inofensivă substituţie, că am şi obţinut trucajul, realitatea nu mai compare în formele ei genuine (şi, da, deloc simpatice uneori). „Antidiscriminare”, cu vorba legii adoptată în acest sens anul trecut, este expurgat de orice aluzie, cât de vagă, la deloc onorabilul „poponar”. Operăm la nivelul termenilor pentru a machia nişte lucruri scabroase prin ele însele. Dispărând, într-o zi sinistră, sinonimele, ce premier sau speaker s-ar încumeta să pronunţe pe şleau, şi încă într-o ţară unde, conform ultimului Barometru de Opinie Publică (http://www.timpul.md/articol/gay-ii-refuza-un-mar-in-teatrul-de-vara-43802.html), „85 la sută dinte moldoveni nu ar accepta ca homosexualii să locuiască în RM, iar peste 90 la sută nu doresc să aibă vreun vecin cu o astfel d