După 59 de zile de pauză, datorată derulării Mondialului din China, întrecerea primului eşalon feminin de handbal s-a reluat cu disputarea etapei a IX-a. O ex-cepţie s-a numit partida dintre Oltchim şi Devatrans care a avut loc în devans pentru că formaţia campioană a susţinut ieri meciul din Liga Campionilor cu Itxako. La reluarea campionatului, surprizele au abundat, cea mai mare constituind-o prima înfrângere a formaţiei băimărene, pe propriul teren în faţa brăilencelor, care le-a adus pierderea locului secund. Pe acest loc, care duce în Liga Campionilor, a trecut tânăra formaţie a fostului selecţioner Gheorghe Tadici, HC Zalău. Victoria Zalăului asupra clujencelor, după o repriză secundă animată a fost prevăzută încă din anul trecut de către colericul antrenor zalăuan. O ascensiune fulminantă a unei echipe de începătoare. Singurul loc care nu va putea fi pus în discuţie este acela de lider pe care-l ocupă campioanele de la Oltchim.Victoria la dife-renţă apreciabilă în faţa devencelor. O altă surpriză o constituie victoria buzoiencelor, care se zbat în zona inferioară a clasamentului, asupra Oţelului chiar în fieful acestora de la Galaţi. Tomitanele au reuşit o victorie asupra romaşcanelor, după două înfrângeri consecutive. Rulmentistele au fost foarte aproape de o neprezentare la nou promovata din Reşiţa, cauzată de schimbările de ultim moment de la echipă.
S-a reuşit, totuşi, încropirea unei formaţii cu 12 jucătoare, din care majoritatea fără experienţă, venite din liga secundă şi numai după două antrenamente împreună, echipa preluată de Mariana Târcă cu toate că a arătat multă dăruire nu a putut decât să se recunoască învinsă.
Rezultatele complete ale etapei: Olt-chim Rm. Vâlcea - CSM Cetate Devatrans 34-18 (17-8); H.C.Zalău - Universitatea Jolidon Cluj 27-24 (13-13); Rapid CFR Bucureeşti - Ştiinţa Bacău 32-23 (17-9); HCM Ştiinţa Baia Mare-Dunărea B