Crăciunescu şi-a negociat plecarea prin intermediul avocatului său.
Ion Crăciunescu a fost repus în funcţia de preşedinte al CCA de o instanţă civilă, însă vâlceanul n-a rezistat mai mult de o lună şi jumătate în fruntea arbitrajului românesc. Fostul ecuson FIFA a decis să facă pasul înapoi, motiv pentru care şi-a trimis avocatul să discute cu reprezentanţii legali ai FRF încetarea pe cale amiabilă a contractului ce ar fi expirat, conform regulamentului, o dată cu cel al celui care l-a pus în funcţie, în speţă Mircea Sandu.
În mod oficial, Crăciunescu şi-a justificat gestul prin neînţelegerile avute cu şeful FRF. Conflictul a erupt violent la ultimul Comitet Executiv, când Mircea Sandu a suspendat şedinţa fără să fi epuizat toate punctele de pe ordinea de zi. Fostul arbitru internaţional a vrut să-şi impună echipa şi viziunea, şeful FRF l-a obligat să lucreze cu colaboratorii pe care i-a găsit la revenire, cei formaţi în jurul lui Alexandru Deaconu. „Dacă nu termină cu acest scandal, voi vorbi la UEFA să nu mai avem niciun arbitru delegat la cupele europene”, a fost avertismentul lansat de Mircea Sandu.
Pornind de la această ameninţare, Crăciunescu a avut o discuţie cu arbitrii români de pe lista FIFA la cursul de instruire ţinut weekendul trecut la Poiana Braşov. Concluzia întâlnirii a fost prezentată ieri. „Nu vreau să periclitez activitatea arbitrilor din România. Retragerea mea este firească atunci când nu se respectă anumite lucruri. Fac pasul înapoi însă nu lăsându-mă călcat în picioare”, a declarat Crăciunescu.
"Sunt sufleteşte alături de Gică Popescu"
Pe lângă cele două aspecte, unul palpabil – starea de contradicţie cu Sandu -, altul speculativ – protejarea arbitrilor internaţionali, se mai vorbeşte despre un posibil motiv care a stat la baza deciziei preşedintelui CCA. Prieten, susţinător şi colaborator al lui