Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Drumul lui Băsescu", ignorat de Guvern

Publicat in Romania Libera, marți 4 mai 2010 ·

Executivul nu a achitat toate facturile de anul trecut destinate lucrărilor la DN 66A, cunoscut şi ca "Drumul lui Băsescu".

Ultimul tronson din DN 66A, mai cunoscut sub numele de „Drumul lui Băsescu", mai are de aşteptat până va fi gata. De fapt, lucrările în zona care traversează Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei nici măcar nu au demarat, iar până acum au venit de la Ministerul Transporturilor doar promisiuni. Mai mult, nici măcar lucrările deja efectuate nu au fost decontate în totalitate.

Din punct de vedere turistic, ultimul tronson din DN 66A, care va lega Uricaniul de Herculane, este cel mai spectaculos. Cu peisaje de o frumuseţe sălbatică, cu vârfuri albite de zăpadă şi cu drumul care şerpuieşte printre stâncile abrup­te, traseul este deosebit de spectaculos, deşi extrem de dificil. Fostul drum forestier poate fi străbătut doar cu maşinile de teren, mai ales că pe alocuri drumul este prăbuşit sau acoperit parţial de bucăţile de stâncă desprinse din versant. Şi probabil aşa va rămâne multă vreme de acum încolo, pentru că nu sunt bani pentru modernizarea lui. Autorităţile locale din Uricani sunt însă optimiste, pentru că au primit o nouă rundă de promisiuni. „Avem speranţe mari că în iunie se vor relua lucrările. Lunar am făcut demersuri la factorii abilitaţi, inclusiv la ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi la preşedintele Traian Băsescu. Problema este strict legată de bani. Dacă în iunie vor începe lucrările şi s-ar asigura finanţarea la capacitatea normală de lucru, eu zic că în 3-4 ani drumul ar fi gata", a declarat primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu. Edilii de aici îşi pun mari speranţe în realizarea acestui tronson de drum, care ar duce la deschiderea zonei spre sud-vestul României şi ar putea fi poarta de intrare a turiştilor sârbi în zona schiabilă a Văii Jiului.

Turişti din Serbia

„Se va putea pune în va

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu îi răspunde Mariei Zaharova: „Nu mai există limbă moldovenească. A fost o invenţie a Rusiei”

Adevarul acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei, potrivit Agerpres.

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 52 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°