România se află din nou la răscruce. Fără a dramatiza ce s-a întâmplat pe 27 aprilie, dar şi fără a minimiza efectul revenirii stângii la putere, cred că accentul trebuie să cadă pe analiza raţională.

Pentru guvernul USL, care va fi probabil investit pe data de 7 mai, soseşte clipa verificării promisiunilor făcute de ani de zile, a negocierilor cu organizaţiile financiare internaţionale. Pentru PDL, este ora trezirii şi a pregătirii serioase pentru ceea ce urmează. A fost ratată o mare şansă pentru România. Guvernul Ungureanu nu a căzut în condiţii de previzibilitate politică proprii unei democraţii consolidate, ci a fost înlăturat. Cât despre viitor, îmi place să citez o expresie franceză: "Qui vivra, verra…"

Am recitit un articol pe care l-am publicat imediat după desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier. Atunci afirmam că “este greu de anticipat cum vor acţiona partidele care formează USL: se vor obstina într-o atitudine de boicot al premierului desemnat ori vor susţine imperativul guvernabilităţii ţării în aceste condiţii extrem de dificile? Le fel de importantă este atitudinea zonelor de influenţă din coaliţia majoritară. Va fi dl Ungureanu încurajat să continue reformele iniţiate de guvernul precedent? Va găsi el sprijinul necesar pentru a continua lupta pentru eliminarea corupţiei?"

Am citit sâmbătă în “New York Times" un articol despre căderea guvernului Ungureanu şi am rămas consternat de erorile unui jurnalist altminteri subtil (Dan Bilefsky). Mai întâi, autorul greşea în mod evident când afirma că procesul de formare a unui nou guvern va fi lung şi complicat. Apoi, se înşela când lega votarea moţiunii de politicile de austeritate (care, oricum, urmau să fie revizuite în chestiunea salariilor) şi de protestele din februarie. Miza jocului în România este întărirea sau slăbirea statului de drept, lupta împotriva corupţ