Contra a ratat încă o ocazie de a cuceri primul trofeu din carieră. Chiar el şi-a încurajat colegii: “Ştiam cel mai bine ce simţeau”.
Cosmin Contra a învăţat să spere. În doar 6 zile, internaţionalul român a pierdut cu Getafe două bătălii importante: a ieşit eroic în “sferturile” Cupei UEFA, după prelungiri de coşmar cu Bayern, şi a ratat Cupa Spaniei. După un an cumplit, Valencia s-a ales cu un trofeu (3-1), exact ceea ce-i lipseşte trupei lui Michael Laudrup după un sezon de joc bun, curajos, dar şi cu cîştiguri.
“Guriţă” nu disperă însă. Tocmai el a fost primul care şi-a consolat colegii, i-a animat. A avut această tărie deoarece mai trecuse prin asemenea clipe grele. “E a treia finală pe care o pierd. Ştiu cel mai bine, din propria experienţă, cum se simt ceilalţi. A fost ceva normal să-i încurajez. Aveau nevoie, erau prea afectaţi”, a zis Cosmin. El a mai pierdut finala Cupei Spaniei şi în 2007, 0-1 cu Sevilla, plus ultimul act al Cupei UEFA din 2001, cînd Alaves a cedat în prelungiri, 4-5 cu Liverpool, după un meci splendid.
“A jucat mai bine, ne-a ucis în primele minute”, a admis Contra superioritatea Valenciei, privită ca o “pedeapsă care ne împiedică să terminăm sezonul aşa cum merităm la capătul unui an de efort susţinut”. Rămîne optimist totuşi: “Actuala Getafe este o echipă tînără. Sigur va ajunge în altă finală”.
“Aripi echipei”
Folosit mijlocaş dreapta, Contra a fost schimbat în minutul 56 cu mai ofensivul Pablo Hernandez. La finalul primei părţi, el obţinuse penaltyul fructificat de Granero. “Moretti m-a lovit în zona tibiei. Dacă nu era apărătoarea, o puteam păţi rău”, a zis Cosmin. “El Mundo” a scris: “Contra a creat penaltyul şi a trimis multe centrări periculoase. Adesea a dat aripi echipei pe banda sa. Finalmente, a plătit pentru efortul din meciurile tre