Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Elevii fac sportul în săli de clasă

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Situaţie alarmantă la Ploieşti, unde cele mai multe dintre şcolile generale din municipiu nu deţin o sală de sport, elevii fiind nevoiţi să desfăşoare orele de educaţie fizică în spaţii improvizate sau pe culoarele unităţilor, iar atunci când timpul permite – în aer liber. Dacă liceele şi colegiile ploieştene stau mai bine la capitolul săli de sport, din totalul de 16 astfel de instituţii numai două neavând o încăpere pentru desfăşurarea exerciţiilor fizice, la şcoli generale situaţia este mult mai gravă. Din cele 26 de unităţi cu clasele I-VIII, 18 nu deţin o sală de sport. Cele mai multe dintre acestea se află în cartierele mărginaşe ale Ploieştiului. Un exemplu în acest sens este Şcoala “Toma Caragiu”, din zona de Vest a municipiului, unde învaţă 800 de elevi. Pentru că nu exista un spaţiu pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică pe timp de iarnă, s-a amenajat o sală de sport într-o clasă, la parterul clădirii. Parchetul a fost vopsit, băncile au dispărut din încăpere, la fel şi tabla de scris. În locul lor au fost aduse trei saltele pentru gimnastică, o capră pentru sărituri şi un aparat de fitness, care însă nu poate fi folosit prea mult din lipsă de spaţiu. Fac mişcare pe…loc

În sala de sport improvizată nu încap mai mult de 30 de elevi, iar copiii trebuie să stea înghesuiţi pentru a-şi efectua exerciţiile. Chiar dacă mulţi dintre ei sunt dornici să alerge, nu pot face acest lucru tot din lipsă de spaţiu, dar şi pentru că ar deranja prin zgomotul produs colegii care învaţă în clasele paralele. “Avem un spaţiu de 50 de metri pătraţi. Cu ani în urmă făceam sportul pe culoare. Copiii vor să facă mişcare cât mai multă, jocuri diverse, sărituri, forţă, dar nu avem unde, iar afară este mult prea rece şi risc să-I răcesc”, spune dezamăgită Liliana Coman, profesor de educaţie fizică şi sport, la Şcoala “Toma Caragiu”. Performanţele nu atrag fonduri La

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 54 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 13 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°