Sfinţii împăraţi, Constantin şI mama sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl lui Constantin cel Mare, Constantiu Chlorus, la îndemnul lui împăratului Diocleţian, a divorţat de Elena, care nu s-a recăsătorit, ci a trăit cu credinţă în Dumnezeu, în preajma fiului său, Constantin.

În acei ani, Maxenţie, care împărăţea în Roma, făcea nenumărate nelegiuiri, chinuindu-i pe creştini şi dărâmând sfintele biserici. Constantin n-a fost de acord cu persecuţia tiranului Maxenţie şI a pornit război împotriva lui. Cu toate că avea mai puţini ostaşi decât Maxenţie, şi-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, Căruia se ruga deseori, cu toate că, la acea vreme nu era botezat. Iar ruga sa a fost ascultată. În amiaza mare, I s-a arătat pe cer o cruce mare, închipuită din stele, sub care era scris: "Cu acest semn vei birui". Noaptea, în somn, i s-a descoperit Mântuitorul Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaţilor. Cu mare credinţă a poruncit atunci oştenilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci atât pe steaguri cât şI pe haine, pe coifuri şi pe arme şi au pornit la luptă. Semnul Sfintei Cruci le-a adus biruinţă. Maxenţie a fost înfrânt şi înecat în apa Tibrului, de lângă Roma. Constantin a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul 313.

Ca semn de mulţumire către Dumnezeu, împăratul Constantin a semnat un act, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de "Edictul de la Milano", prin care s-a dat libertate tuturor creştinilor, aceasta fiind dealtfel cea mai importantă realizare a împăratului Constantin cel Mare. În anul 313 creştinismul a fost recunoscut de stat, însă a devenit religie mai târziu, în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). Însă prin Edictul de la Milano episcopii şi preoţii au fost scoşi din închisori, templele idoleşti au fost dărâmate iar în