Zeci de mii de români au protestat, în ultimele luni, pe străzile Capitalei, peste gardurile de la Cotroceni a zburat, recent, recuzita celor însărcinaţi să asigure ordinea legală pe care însuşi şeful statului român o garantează prin Constituţie, iar Traian Băsescu a ajuns din "domn" o "javră".

Dezastrul e perfect românesc: reprezentanţii legii se joacă de-a revoluţia uniformelor, iar preşedintele ţării îşi aduce brusc aminte de caracterul respectabil al funcţiei sale şi renunţă la serviciile Ministerului de Interne, invocând argumente ce ţin, simultan, de siguranţa naţională şi de penibil.

Nimic nou pe frontul de la Cotroceni: domnul Băsescu cunoaşte la perfecţie arta sudalmei vâscoase urmate de o îmbrăţişare tandră. A interesat pe cineva acest modus operandi profund viciat? Până ca orbecăiala incompetentă a guvernanţilor să lovească direct buzunarul românilor, pe nimeni. Abia apoi, nervii preşedintelui au încetat să mai fie asimilaţi unei încercări oneste şi percutante de a demola "sistemul ticăloşit". De ce? În primul rând, pentru că sistemul nu e un conglomerat de complicităţi limitate, ci o realitate tentaculară de proporţii, care înghite milioane de români ce boicotează munca, parazitează programele de asistenţă socială şi refuză, de douăzeci de ani, să-şi asume şi responsabilităţile cetăţeniei.

În plus, nervii domnului Băsescu n-au fost niciodată modalităţi fericite în tentativa de a împinge înainte reforma statului. Tensiunea constantă pe care preşedintele o întreţine, din 2005, în relaţia instituţională cu diverse entităţi, n-a produs, până acum, decât scântei inutile.

În primul mandat Băsescu, lumea a stat gură-cască, crezând că e un foc de artificii dat în cinstea victoriilor de imagine ale preşedintelui. Când recesiunea a mutat tensiunea la mijlocul relaţiei dintre Palatul Cotroceni şi cetăţeni, scânteile au