Mesajul a fost trimis. Multumesc!

San-Petru de vara

Publicat in Jurnalul, miercuri 28 iunie 2006 ·

Timp de trei zile, intre 29 iunie si 1 iulie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Petru, cel care ocroteste recoltele, dar si pedepseste cu fulgere si grindina.

In traditia populara, Sfantul Petru este patronul agricultorilor si de el depinde, in cea mai mare parte, bogatia din hambare. Este firesc ca el sa fie pretuit si temut de sateni, fiind adesea pomenit in rugamintile lor.

Despre Sfantul Petru se spune ca a fost un muritor care a fost luat de Dumnezeu in cer. Acolo sade in dreapta Tatalui, Sfantul Pavel aflandu-se in stanga. Alte variante povestesc ca cei doi sfinti se afla in Luna si de acolo privesc cum isi duc viata oamenii. Sfantul Petru este cel mai de seama dintre toti sfintii, pentru ca doar el tine cheile Raiului, deschizand poarta doar celor curati la suflet. Tot Sfantul Petru deschide usile tuturor incaperilor din cer. Oamenii isi inchipuiau Imparatia Cereasca precum o casa mai mare taraneasca, avand multe incaperi, cu hambare pline de grane si mori de macinat. Asa ca nu este de mirare ca Sfantul Petru imparte tuturor hrana.

Sfantul Petru este raspunzator de aparitia furtunilor si a grindinei. In cer el fierbe "pietrele de gheata" timp de trei zile pentru a le marunti. In felul acesta ele nu vor vatama culturile atunci cand ajung pe pamant sub forma de ploaie. Tunetele care se aud inainte de furtuna reprezinta un semn ca Sfantul Petru nu i-a uitat pe oameni si munca lor si fierbe in continuare pietrele. Atunci cand se supara insa, Sfantul Petru ii cheama in ajutor pe balaurii din cer si impreuna aduna pietrele si le arunca asupra lumii, provocand mari dezastre.

Sfantul Petru mai face o minune. Cand loveste cu biciul, din el sar scantei care se transforma imediat in licurici ce stralucesc in mijlocul noptii ca ziua. In bunatatea sa, Sfantul Petru trimite licuricii pe pamant ca sa lumineze calea celor care se ratacesc in paduri s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 45 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, ridicate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin. Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

HotNews acum 27 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 38 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum o ora
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°