Romana actuala are doua adjective „digital": primul, mai vechi (dar nu foarte vechi!), imprumutat din franceza cu sensul „care tine de degete" (cunoscut in special prin sintagma „amprente digitale"), iar cel de-al doilea, recent, de sorginte engleza, apartinator vocabularului international al informaticii si electronicii. Daca primul, cel anatomic, nu prezinta interes sub aspectul evolutiei (previzibile si transparente), cel de-al doilea merita cateva clipe de zabava. Latinescul „digitus" (mostenit in romanescul „deget") nu avea decat sensul anatomic. Englezescul „digit", de la intelesul originar din latina, a facut un salt spre lumea numerelor, ajungand sa insemne „cifra araba, de la 0 la 9" – o evolutie explicabila prin folosirea degetelor pentru socotelile simple. De la domeniul aritmetic decimal, sensul s-a extins apoi la orice simbol folosit in alte sisteme numerice, cum ar fi cel binar, aflat la baza programelor de computer. Adjectivul „digital", inregistrat in engleza cu prima referire la computere in anul 1945, iar cu referire la inregistrarile audio in 1960, a devenit termen international, preluat de toate limbile de cultura. In romana, „digit" si-a dezvoltat, pe langa sensul din informatica si electronica, de „cifra afisata in forma discreta" („Ceas electronic cu 4 digiti", azp.ro 7 IX 08) un sens extins, de „cifra de orice fel" („Salariile functionarilor se majoreaza in 2008 in doua etape, cresterea la 1 octombrie fiind de 10,25%. Adica de doi digiti, cu doua luni inainte de sfarsitul anului!" (Sapt. fin. 9 V 08) In ce-l priveste, adjectivul „digital" are tot atatea sensuri cate degete are o mana: 1. Referitor la sistemul binar, utilizat de computere: „Se pune problema unei schimbari radicale a tehnicii de conservare a peliculei cinematografice (...) prin descompunerea lor in semnale digitale care pot fi recompuse cu ajutorul unui fascicul laser." (Scantei