Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marin Dumitru, cel mai longeviv antrenor din România, încă urcă în ring chiar dacă a trecut de 80 de ani

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

Marin Dumitru a antrenat până la 81 de ani şi nu stă nici acum departe de ring. Deşi oficial s-a retras la sfârşitul anului trecut, dragostea pentru ringul de box a celui mai longeviv antrenor din România nu-i dă pace şi stă şi acum mai toată ziua în mijlocul sportivilor.

Greu de crezut că există careva din lumea sportului buzoian care să nu fi auzit de “nea Marin”, poate doar juniorii de astăzi. Fosta campioană la tenis de masă, Tamara Lazăr, îl cunoaşte de aproape 40 de ani. "În anii '70, pe la vârful carierei mele sportive, asistam la antrenamente făcute de nea Marin, ne motiva pe toţi, chiar şi pe cei de la alte discipline. L-a avut elev pe Cornel Dumitrescu, care a ajuns la Olimpiadă, au urmat Vasile Dejliu, Ilie Păunoiu şi Costică Manea, pe toţi i-a făcut campioni. Chiar şi acum îmi place să mai asist la antrenamentele sale, că încă se mai bagă", mărturiseşte Tamara Lazăr.

Constantin Voicilaş, antrenorul vicecampioanei mondiale Stela Duţă la CSM Buzău, a explicat de ce este atât de iubit veteranul sportului buzoian. „E primul antrenor productiv al Buzăului, cel mai statornic şi cel mai iubit. Nea Marin a făcut box pentru public, pentru spectacol. Chiar dacă eu am 170 de medalii cu elevii mei, lumea tot pe nea Marin îl ştie mai mult şi nu numai pentru că a dat Buzăului primul campion naţional. Sperăm să se mai nască şi alţi antrenori de talia dânsului", a declarat Constantin Voicilaş, antrenor de box la CSM Buzău.

Toată povestea o găsiţi în paginile săptămânalului ADS Buzău, pus în vânzare la toate chioşcurile de presă din oraş. Are 24 de pagini full-color şi conţine anchete, reportaje şi poveşti de viaţă în exclusivitate. Include programul TV pentru o săptămână şi mai multe articole despre amenajarea locuinţei, sănătate, auto şi vacanţe. Costă 0,9 lei şi se găseşte la toate chioşcurile de presă din oraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 18 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 54 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 49 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°