În urmă cu 10 ani Nicolae Mitea era marea speranţă a fotbalului românesc. La doar 18 ani, după doar 9 meciuri disputate în tricoul lui Dinamo, atacantul de bandă era transferat de Ajax şi toată lumea îi anticipa un viitor luminos.
La 10 ani distanţă, Mitea se zbate în anonimat şi cu greu poate spera să îşi relanseze cariera. De astăzi, cel poreclit "Nicky" este în probe la Concordia, formaţie proaspăt retrogradată în liga secundă.
Şansele ca fotbalistul de 28 de ani să rămână la ilfoveni sunt destul de mari, având în vedere că la conducerea formaţiei din Chiajna se află mentorul său, Ionuţ Chirilă. Singurul impediment va fi legat, probabil, de salariul cerut, dar având în vedere situaţia în care se află, Mitea nu va avea doleanţe exagerate.
De notat că ultima echipă la care a fost legitimiat Mitea a fost Petrolul, unde avea unul dintre cele mai mici salariu din tot lotul - aproximativ 900 de euro/lună. În iarnă a fost aproape de un transfer în Republica Moldova, la Rapid Ghidighici, formaţie care îi făcuse o ofertă de 2000 de euro/lună. La acea oră, Mitea a considerat că o astfel de mutare nu este oportună.
Concordia Chianjna a fost în sezonul trecut al Ligii 1 prima echipă sub linie, astfel că nutreşte încă speranţe că va evolua în sezonul viitor în prima ligă. Dumitru Dragomir nu concepe ca Liga 1 să înceapă cu mai puţin de 18 echipe, astfel că CEx ar putea să decidă reprimirea echipei ilfovene.
Chirilă l-a descoperit la Dinamo şi l-a dus în probe la Barcelona
Drumurile lui Chirilă şi Mitea s-au intersectat pentru prima dată în urmă cu mai bine de 13 ani, în curtea clubului Dinamo. Ionuţ Chirilă a povestit ulterior că l-a convins la acea dată pe Mitea să nu semneze un contract de profesionist cu Dinamo, iar în primăvara lui 2001 mijlocaşul de bandă stânga îl urma pe tehnician la tineretul Rapidu