Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai popular mesaj pe Twitter în 2013

Publicat in Romania Libera, vineri 13 decembrie 2013 ·

Un mesaj al actriţei Lea Michele, interpreta personajului Rachel Berry în serialul muzical "Glee", a devenit cea mai partajată postare pe Twitter în 2013, relatează Mediafax.

În mesajul publicat pe Twitter pe 29 iulie, actriţa le mulţumeşte fanilor pentru sprijinul acordat, după decesul iubitului şi partenerului său din serial, actorul canadian Cory Monteith.

"Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că m-aţi ajutat să trec peste acest lucru cu iubirea şi sprijinul vostru. Cory va rămâne pentru totdeauna în inima mea", a scris Lea Michele pe Twitter, ataşând o fotografie în care apărea alături de actorul canadian, care a murit pe 13 iulie din cauza unui cocktail de alcool şi heroină.

Mesajul actriţei a fost distribuit de peste 408.000 de ori, în 133 de ţări, au precizat reprezentanţii Twitter.

Al doilea mesaj, în ordinea numărului de partajări, este postarea apărută pe contul oficial al actorului Paul Walker, în care se anunţă moartea acestuia într-un accident de automobil.

"Cu inima grea trebuie să confirmăm faptul că Paul Walker a murit astăzi într-un tragic accident de maşină", se spunea în mesajul care a fost distribuit de peste 400.000 de ori.

Pe locul al treilea se află un mesaj postat de Niall Horan, membrul formaţiei pop One Direction, cu ocazia împlinirii vârstei de 20 de ani, care a fost distribuit de peste 367.000 de ori.

Un mesaj al actriţei Lea Michele, interpreta personajului Rachel Berry în serialul muzical "Glee", a devenit cea mai partajată postare pe Twitter în 2013, relatează Mediafax.

În mesajul publicat pe Twitter pe 29 iulie, actriţa le mulţumeşte fanilor pentru sprijinul acordat, după decesul iubitului şi partenerului său din serial, actorul canadian Cory Monteith.

"Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că m-aţi ajutat să trec peste acest lucru cu iubirea şi sprijinul vostru. Cory va rămâne pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 41 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 38 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 17 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°