Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Pustai, după eliminarea lui Mainz: „Suntem în cartea de istorie a oraşului”

Publicat in Antena 3, vineri 5 august 2011 ·

Cristi Pustai nu arăta deloc ca un antrenor care reuşise o mare performanţă după ce Gaz Metan Mediaş a eliminat-o pe FSV Mainz, locul 5 în ultima ediţie a Bundesligii, şi s-a calificat în playoff-ul Europa League. Tehnicianul ardelenilor nu era deloc euforic şi părea interesat mai mult de viitoarele meciuri din Liga I, acolo unde echipa pe care o pregăteşte nu a obţinut încă niciun punct.

„Am reuşit ceea ce nimeni nu credea. Sunt bucuros că i-am făcut pe jucători să înţeleagă că cei de la Mainz nu ne sunt superiori. Asta înseamnsă să fim un grup. Ne-am calificat şi am adus puncte. Şi la meciul cu Dinamo am acceptat lupta, şi acum, la pauză, au fost două schimbări care au vizat atacul. Suntem o echipă mică, cu un lot restrâns, cu un buget de 16-17 ori mai mic decât Mainz, dar în seara asta suntem fericiţi. Urmează o tragere la sorţi, dar oricum suntem în cartea de istorie a oraşului. Astăzi ne-a fost mult mai greu decât în tur, dar noi reprezentăm un grup puternic şi unit. E o realizare că România a ajuns cu toate echipele în play-off. Sunt mândru că sunt antrenorul acestei echipe şi am ajuns aici”, a spus Pustai.

Când i s-a spus că elevii săi îşi doresc să întâlnească în playoff pe Tottenham, tehnicianul medieşenilor a răspuns: „Dacă aşa vor băieţii, să fie Tottenham. Ne vom gândi la orice joc să obţinem maximum”.

Dacă antrenorul şi-a cenzurat bucuria, nu acelaşi lucru l-a făcut şi directorul general al Gazului, Ioan Horoba, care a spus că eliminarea lui Mainz reprezintă cea mai mare performanţă din istoria clubului.

„Adevărata faţă a echipei este cea din meciul de azi, unde am avut parte de un arbitraj corect. După meciul cu Dinamo, le-am transmis jucătorilor să uite această partidă, care a fost tratată cu mijloace specifice. Le-am spus că totul se va uita dacă azi vom reuşi să ne calificăm. Pleşca a făcut meciul vieţii lu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 11 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 38 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 55 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 44 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 33 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°