Lingviștii încă se mai ciondănesc încercând să afle originile și sensul expresiei „s-aud lătrând câinii la Giurgiu”. Eram tentat să adaug propria ipoteză: latră din plictis. Ce altceva să facă într-un târg în care nu se întâmplă nimic, decât să latre la lună? Ei bine, nu-i chiar așa. Politicește, orașul e curtat: în prima mea zi giurgiuveană am avut parte de circulație restricționată în centru: venea Ponta, în vizită la șantierul naval. A doua zi, circulație la fel de restricționată: Iliescu își lansa o carte… De interesat, mă interesa viața culturală a urbei.

Repede constați că toate vin, se duc și se-ntorc în același punct: Teatrul. Instituția a fost pur și simplu reinventată, „Teatrul Valah”, care n-a strălucit niciodată, devenind Teatrul de proiecte „Tudor Vianu” (reputatul estetician s-a născut la Giurgiu acum 105 ani). Și n-a fost vorba de o simplă schimbare a statutului și titulaturii, ci de nașterea unui autentic pol de interes, în jurul căruia gravitează cam tot ce poartă, la Giurgiu, reală încărcătură culturală, perindându-se sumedenie de evenimente despre care, cinstit vorbind, se știe, se scrie și se vorbește în târg și cam atât. Nemeritat! Teatrul „Vianu” este singura instituție de profil din România care joacă numai dramaturgie autohtonă. Alături de puținii actori ai trupei locale evoluează colegi invitați de la Naționalul bucureștean, de la Teatrul Mic, de la „Nottara” ș.a., publicul având posibilitatea să aplaude mereu alte distribuții.

În octombrie s-a desfășurat aici ediția a VIII-a a Festivalului Teatrelor Dunărene, care a adus la Giurgiu, alături de teatre aflate pe traiectul românesc al Dunării, trupe din Serbia, Bulgaria, Ungaria, Austria. Șapte zile pline, într-o bună organizare, cu reprezentații și excelente, și mai puțin izbutite, toate atrăgând un public numeros – încă evident neformat, dar, oricum, interesat.

Sub egida F