Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mustrare pentru dispecerul de la Ambulanţă care ameninţă clujenii

Publicat in Adevarul, luni 11 aprilie 2011 ·

Timea Drăguş, angajată la Ambulanţă, i-a spus unui bărbat că îl amendează dacă mai cere o salvare pentru soţia sa, care a suferit o peritonită. Conducerea Ambulanţei a sancţionat-o cu mustrare, deşi o femeie de 29 de ani a fost la un pas de moarte din cauza întârzierii de peste 40 de minute a ambulanţei solicitate.

Dispecera de la Serviciul de Ambulanţă Cluj, Timea Drăguş, care în urmă cu o lună l-a ameninţat pe un clujean cu amenda în cazul în care o mai „deranjează" cu vreun apel, s-a ales cu o mustrare din partea conducerii instituţiei unde este angajată.

Convorbiri înregistrate

Cel care a solicitat în urmă cu o lună o ambulanţă pe strada Cantonului, Adrian Bălan, spune că soţia sa, de 29 de ani, a fost la un pas de moarte din cauza întârzierii ambulanţei. „Soţia mea avea dureri insuportabile. Nu ştiam exact ce are. Am sunat de trei ori la 112. Prima oară, dispecera a spus că va trimite o ambulanţă când va avea una disponibilă. După 40 de minute, am resunat. Aceeaşi dispeceră m-a ameninţat că-mi dă amendă dacă o mai deranjez. A treia oară, mi-a închis telefonul în nas", arată bărbatul.

În cele din urmă, clujeanul a decis să-şi transporte soţia cu maşina proprie. „După o oră, pe drum, ne-am intersectat cu ambulanţa şi au preluat-o asistenţii pe soţie. A intrat direct în operaţie. Întâi, chirurgul a intervenit laparoscopic, pe urmă a deschis-o cu totul. Avea peritonită. Dacă întârziam, putea să moară", mai spune bărbatul.

Apelurile la 112 sunt înregistrate. „Am făcut o plângere telefonică, am reclamat felul inadmisibil în care ne-a tratat dispecera. Nu am cerut să fie dată afară, doar să se ia măsuri. Uneori, viaţa oamenilor atârnă de un fir de aţă", explică Bălan.

„Dacă se face plângere la DSP, se reia ancheta"

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, Dorina Duma, nu s-a în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°