Nu vreau sa trag concluzii pripite si nu vreau sa-mi indrept degetul acuzator spre nimeni. Vreau doar sa sublineiez un fapt: uluitoarea cariera postdecembrista a lui Sorin Antohi isi are radacinile in trecutul sau intunecat. In celebra sa carte intitulata "Istoria universala a infamiei", Jorge Luis Borges se opreste, printre altele, asupra "cazului" lui Hakim din Merv, nascut in anul 120 dupa calendarul musulman, anul 736 dupa cel crestin, devenit, dintr-un simplu vopsitor, "mestesug de necredinciosi, de falsificatori si nestatornici", un nou trimis al lui Allah pe pamint. Cunoscut sub numele de Hakim Invaluitul, fiindca purta pe fata sa o masca stralucitoare, falsul profet - spune Borges - aparea din desert, fiind insotit de doi calareti orbi si de o ceata intreaga de cersetori, geambasi de cai, hoti de camile si paralagii, carora le revelase harul, propovaduind o noua cale de iluminare bazata pe pocainta si un sfirsit infam. Vorbind despre cei doi insotitori ai sai, Hakim spunea: "Sint orbi pentru ca mi-au vazut chipul". Conform spuselor sale, profetul fusese iluminat in ziua in care in casa sa patrunsese insusi Arhanghelul Gavriil. Acesta, dupa ce se rugase, ii taiase capul cu un palos si-l ridicase pina la tronul lui Allah, drept care Atotputernicul i-a incredintat misiunea de-a profeti; de atunci, chipul sau a devenit mai stralucitor ca aurul si mai singeriu ca purpura, orbindu-i pe toti cei din jur. Sfirsitul lui e zguduitor: in momentul in care oamenii Califului ii smulg masca, toti credinciosii ramin ingroziti: chipul profetului era ros de lepra... "Era atit de buhai si nefiresct - scrie Borges -, incit tuturor li s-a parut o masca". Nu mai avea sprincene, "un ciorchine greu de tuberculi ii mincase buzele", iar nasul i se turtise aducind cu cel de leu. Caderea mastii nu-l descumpaneste pe profet. Chiar avind aceasta infatisare, el incearca o ultima tentativa