Foto: Arhiva personală Andrei Păunescu 30 august 1986, Oradea
Cutremur în România
Seara, suntem la masă, la Complexul „Sere Oradea”, într-o companie interesantă, inclusiv cu domnul Vulturar, din conducerea judeţului. Tata se crispează, cu ochii pe o hartă de pe perete şi ne spune că a început să se mişte. Ni se pare că are halucinaţii. Noi nu vedem nici o mişcare. Tata remarcă amplificarea mişcării, până când şi noi sesizăm ciudăţenia. În câteva clipe ne dăm seama că e cutremur. Harta României se leagănă vârtos pe peretele sălii unde mâncăm. Perdeaua şi hainele din cuier se mişcă, la fel. Simt vibraţia din fotoliul în care abia m-am instalat.
Mişcările se opresc repede. Preşedintele Tribunalului, şeful serelor şi fostul redactor-şef al ziarului local Crişana nu dau importanţă seismului. Tata e însă foarte îngrijorat, pentru că, spune dânsul, dacă în Ardeal, atenuat de munţi, cutremurul a ajuns să mişte hainele din cuier şi harta de pe perete, înseamnă că în Regat e nenorocire. Mergem la primul telefon. Sunăm acasă. Tanti Matilda urlă că e jale mare, că a căzut jumătate din casă, cel puţin aşa i se pare, nu e convinsă. Ştim că imaginaţia fiinţei dragi ce a rămas acasă e bogată, aşa că o rugăm să vadă, dacă nu cumva casa e totuşi în picioare, întreagă şi nu a căzut doar vreo sticlă care a indus-o în eroare. Într-adevăr, după câteva secunde, în care verifică, tremurând, dacă mai avem sau nu casă, revine la telefon şi ne spune că n-a observat nici o fisură în ziduri, că s-au spart totuşi nişte căni şi o sticlă, dar că în cămară e jalea de pe lume.
În plus, o ulcică s-a prăvălit pe scări, spre pivniţă, generând groază. Promitem să revenim cu un telefon şi mai sunăm: la sora mea Ioana (care ieşise deja în stradă, în cartierul Vatra Nouă – Băneasa), la Viki (lângă Bariera Vergului, unde blocul de 10 etaje s-a clătinat serios). Tata îl g
