Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama bolnavilor de SIDA

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 noiembrie 2008 ·

100 de vâlceni infectaţi cu virusul HIV şi-au pierdut viaţa din 1990 şi până în prezent. Datele statistice din judeţ arată că 77 de persoane sunt luate în evidenţă ca având SIDA. Neoficial, numărul celor care se droghează şi care sunt infectaţi cu virusul HIV este mult mai mare.La Râmnicu Vâlcea se desfăşoară în această perioadă campania „Spune Nu Discriminării!“, organizată de Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi Organizaţia World Vision Internaţional, filiala din România, biroul zonal Vâlcea. Campania îşi propune sensibilizarea publicului privind problematica HIV/SIDA şi evitarea marginalizării de către societatea civilă a pacienţilor seropozitivi. 1 Decembrie a fost declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii Ziua Mondială de luptă anti-SIDA. Din anul 2005 şi până în 2015, sloganul este „Stop SIDA! Onoraţi-vă promisiunile“.

„Când am aflat că am SIDA, am vrut să mă spânzur“ Organizatorii acestei campanii au adus în atenţia comunităţii vâlcene un film în care patru pacienţi contaminaţi cu virusul HIV şi-au dezvăluit durerea şi neputinţa în faţa bolii. „Am aflat că am această boală dintr-o întâmplare. Am fost internat în spital pentru nişte investigaţii medicale şi aşa medicii au descoperit că eram infectat cu HIV. Când am auzit, am vrut să mă sinucid. Am hotărât că trebuie să fac ceva, ca să nu mai ajung viu acasă. Ulterior, am mers la medic împreună cu soţia şi, în urma analizelor pe care i le-au făcut, medicii au descoperit că şi ea fusese infectată cu HIV“, a povestit un bărbat de 63 de ani, care locuieşte într-o localitate din judeţul Vâlcea. El şi soţia sa sunt convinşi că au contractat virusul de la cabinetul stomatologic, unde au mers împreună pentru a-şi face tratamente. „Cabinet medical este impropriu spus. O cameră dintr-o casă părăginită, unde un stomatolog oferă consultaţii medicale şi car

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 22 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°