Pentru cei care nu au reuşit să ajungă pe 16 iulie la In Memoriam Patrick Dewaere, de la Ceainaria Serendipity, spectacolul se va relua, la cererea publicului, duminică, 29 iulie, de la ora 21:00. Protagoniştii evenimentului sunt actorul Marius Manole de la Teatrul Naţional Bucureşti, sound-designerul Alin Zăbrăuţeanu de la Jazzadezz (chitară, electronice, producţie) şI Radu Rădescu- concept, texte şi intervenţii audio-video.
Iată ce spune Rădescu despre spectacol: "Va fi o seară în care unii îşi vor aminiti iar alţii îl vor descoperi pe actorul francez Patrick Dewaere, coleg de generaţie cu Gerard Depardieu, şi a cărui carieră s-a oprit brusc, la doar 35 de ani. Patrick a făcut teatru, cinema, dar şi muzică, a avut o carieră şi o existenţă pe cât de intense, pe atât de tumultuoase. Viaţa şi filmul au fost în egală măsură realitate şi ficţiune pentru Patrick, artistul care a promis cuiva, odată, că nu va îmbătrâni. Şi s-a ţinut de cuvânt, în după amiaza zilei de 16 iulie 1982. După 30 de ani de la dispariţia sa, Ceainaria Serendipity găzduieşte o evocare, având drept subiect căutarea adevarului ipotetic despre omul şi actorul Patrick Dewaere”.
Despre care se poate spune că a fost strălucitor în Les Valseuses (1974) şI Preparez vos mouchoirs (1978). Intrarea la ceainăria din str. Dumbrava Roşie nr. 12 (zona Grădina Icoanei) e 30 de lei şI include o băutură din partea casei.
Pentru cei care nu au reuşit să ajungă pe 16 iulie la In Memoriam Patrick Dewaere, de la Ceainaria Serendipity, spectacolul se va relua, la cererea publicului, duminică, 29 iulie, de la ora 21:00. Protagoniştii evenimentului sunt actorul Marius Manole de la Teatrul Naţional Bucureşti, sound-designerul Alin Zăbrăuţeanu de la Jazzadezz (chitară, electronice, producţie) şI Radu Rădescu- concept, texte şi intervenţii audio-video.
Iată ce spune Rădescu despre spec