Consiliul Superior al Magistraturii se opune ca judecătorii Curţii Constituţionale să ajungă magistraţi la instanţa supremă. Specialiştii CSM au criticat vehement propunerea judecătorilor de la Curtea Constituţională care doresc să promoveze magistraţi la instanţa supremă, după expirarea mandatului.
Judecătorii Curţii Constituţionale vor să promoveze la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după expirarea mandatului de nouă ani, la fel ca orice alt magistrat de carieră. Din cei nouă judecători de la CC, niciunul dintre aceştia nu a condus vreodată o şedinţă de judecată. Cei nouă judecători sunt de formaţie avocaţi, profesori universitari sau foşti parlamentari (Valentin Zoltan Puskas, fost senator UDMR, Ion Predescu, fost senator PSD, Acsinte Gaspar, fost deputat PSD, fost ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, şi Augustin Zegrean, fost senator PDL).
Cei nouă judecători au fost numiţi politic în aceste funcţii de Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României. Propunerile de amendamente formulate de CC pentru modificarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii privind organizarea judiciară au fost trimise Ministerului Justiţiei, care l-a înaintat, la 20 iulie 2011, CSM pentru avizare.
Statute distincte
CSM va da astăzi doar un aviz consultativ pe acest proiect. Direcţia de legislaţie, documentare şi contencios din cadrul CSM a întocmit un punct de vedere în care arată hibele acestor modificări legislative. „Statutul judecătorilor CC este distinct de cel al judecătorilor din instanţele judecătoreşti, datorită atribuţiilor specifice, modalităţilor diferite de numire, faptului că instanţa constituţională nu face parte din puterea judecătorească etc. Locul şi rolul Curţii Constituţionale şi, respectiv, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt stabilite chiar prin Constituţie, legea fundamentală e