Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: În librăriile băimărene bate vântul

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Câteva zeci de librării din Baia Mare îşi aşteaptă clienţii, şcolarii care încep cursurile peste exact două săptămâni. „Am făcut comenzile încă din luna iunie pentru cele necesare la şcoală. Avem tot ce trebuie şi mai urmează să primim”, a arătat Georgeta David, gestionar la una dintre librăriile situate în centrul oraşului. În ciuda ofertei extrem de variate însă, cumpărătorii nu se înghesuie.

Rechizite „de fiţe”

Potrivit declaraţiilor Georgetei David, preţurile la caiete, creioane şi genţi au rămas neschimbate faţă de anul trecut. Sunt şi lucruri mai scumpe, dar gestionarul pune totul pe seama „licenţei”. „Avem genţi, penare, caiete şi stilouri cu Spiderman sau Hanna Montana că astea se poartă anul acesta şi ele sunt cu licenţă, de aceea sunt mai scumpe”, a explicat Georgeta David.

Părinţii cu dare de mână care vor să-şi „doteze” odraslele după ultimele tendinţe, trebuie să bage mâna adânc în buzunar. Astfel, un rucsac imprimat cu „Musical School” costă 249 de lei, un penar neechipat cu acelaşi logo alţi 30 de lei, un stilou „asortat”, 200 de lei, iar un caiet 2 lei. „Anul trecut am avut şi caiete parfumate şi vom primi şi8 anul acesta, în mod sigur. S-au vândut foarte bine”, a arătat gestionarul.

„Vrem tot ce este mai bun”

Elevii claselor terminale de liceu sunt cei care au început „să prospecteze” deja piaţa. Printre ei şi Ilinca Fage, elevă la unul dintre colegiile de elită din oraş. „Am fost şi în supermarket, dar am luat la rând şi librăriile. Pentru că voi învăţa tot anul din notiţe, îmi trebuie caiete de calitate, chiar dacă sunt mai scumpe”, a arătat adolescenta.

În asentimentul ei sunt alte două colege, care s-au interesat pe lângă caiete şi de cărţile pe care trebuie să le citească anul acesta în cadrul orelor de limba şi literatura română. „Încă nu le-am spus părinţilor de câţi bani am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 6 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°