Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Meci de mîndrie naţională!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 14 iulie 2009 · ·

Sorin Ghionea şi Peter Kabat anticipează două meciuri extrem de încinse "pentru că la mijloc e rivalitatea dintre România şi Ungaria"

Două zile au mai rămas pînă la meciul Steaua - Ujpest, transmis joi seară în direct de Antena 1 de la 20:30. Deşi e vorba de un meci în abia al doilea tur preliminar al Europa League, spiritele s-au încins deja, iar cei care poartă banderola de căpitan în cele două tabere anunţă o încleştare pe viaţă şi pe moarte. Motivul principal? Marea dispută dintre cele două ţări, România şi Ungaria, mai ales în domeniul sportiv.

"Cred că joi seară, pe stadionul Stelei, va fi o atmosferă incredibilă. E minunat să aflu că noi vom avea susţinere din partea a 700-800 de suporteri. De asemenea, sînt absolut convins că fanii Stelei vor umple arena. Va fi nu doar un meci de fotbal, va fi un meci de prestigiu naţional între o echipă românească şi una maghiară", a declarat atacantul Peter Kabat, căpitanul lui Ujpest.

Replica din Ghencea a venit din partea lui Ghionea. "Partidele cu Ujpest? Un motiv adevărat de mîndrie naţională. Va trebui să intrăm pe teren cu maximum de dăruire şi de ambiţie. Noi nu ne gîndim nici o secundă că meciul cu Ujpest va fi uşor", a declarat Ghionea.

"Motivaţie mai mare decît că în meciurile cu Steaua jucăm practic şi într-un meci indirect România - Ungaria chiar nu există. Vom da totul pentru a elimina Steaua"

Peter Kabat, căpitan Ujpest

"Nu ne interesează banii la acest meci. La mijloc este orgoliul nostru de a juca în cupele europene, dar şi faptul că meciul cu Ujpest e unul de mîndrie naţională"

Sorin Ghionea

8 ani de la ultima dispută

Duelul fotbalistic dintre România şi Ungaria la nivel de echipe naţionale sau echipe de club şi-a desfăşurat ultimul episod în urmă cu aproape 8 ani. Mai precis în septembrie 2001, cînd la Budapes

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 52 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 32 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°