Pe turnanta crizei economice mondiale se detonează o realitate gravă, cu potenţialul unei bombe cu ceas: nemulţumirea socială „stinsă" în proteste de stradă. Sursa: Sorin AntonescuSursa: Mediafax

1 /.

De la începutul anului, agenda „de criză” a României începe invariabil cu aceleaşi subiecte: ajutorul de la Fondul Monetar Internaţional, creşterea îngrijorătoare a ratei şomajului ori prognozele ce dau ca sigură o „scufundare” masivă a economiei naţionale. În trena efectelor vizibile ale recesiunii vin însă consecinţe imprevizibile şi greu de cuantificat.

Prăbuşirea urmează, pretutindeni, logica unui joc de domino: capitalul dispare de pe piaţă în condiţiile metabolismului bancar precar, cererea scade în zona „de roşu” a sustenabilităţii, producătorii de bunuri şi servicii îşi reduc activitatea, iar şomajul devine o realitate alarmantă.

Lanţul nu se opreşte însă aici. Urmează, invariabil, tensiunile sociale şi revendicările?

Multe state se confruntă cu acest scenariu de câteva luni. În Franţa, protestele de stradă masive au reprezentat regula săptămânilor recente. Marea Britanie, ţara unei puternice mişcări laburiste, nu putea evita situaţia, multiple proteste desfăşurându-se în centrele urbane ale Regatului. Urmează, pe rând, Grecia, Rusia şi chiar China.

De ce ar evita România scenariul unui dezastru social de proporţii? Cum ar putea reacţiona românul mediu statistic în faţa restrângerii drepturilor salariale, a disponibilizărilor şi a unui conflict tot mai intens între muncă şi capital? EVZ a suflat peste imaginea prăfuită a ideii de grevă în România postdecembristă, în tentativa de a oferi un răspuns.

CÂND SE MOBILIZEAZĂ ROMÂNII

Verdictul statistic: comunismul a câştigat!

Revoluţia ar fi trebuit să aducă reinventarea coeziunilor sociale şi reint