Un motto parca potrivit pentru "sfarsitul lumii": "Da, cred ca prietenia este eroismul de-a flutura un drapel din care nu a mai ramas decit batul." Emil Brumaru, Cersetorul de cafea, Polirom, 2012
Pe 18 decembrie am mai inotat prin zapada bogata de pe trotuarele Iasului, umbland sa rezolv ultimele treburi, sa fac ultimele cumparaturi. Drept e c-a nins mult, dar parca totusi nu se poate sa nu vezi trotuarele curatate nici dupa doua-trei zile de la ultima ninsoare serioasa! Dar de, ne-am obisnuit. Mi-am facut apoi bagajele si-am pornit la drum. Am luat trenul pana la Roman, de unde m-am urcat in microbuzul care m-a dus pana la Brasov, la autocarul de Germania. Nicaieri nu era de intrezarit vreun semn c-ar putea veni sfarsitul lumii, chit ca, ma gandeam eu in sinea mea, acesta, de-ar veni, ar avea si parti bune: s-ar incheia dracului odata tranzitia romaneasca, n-ar mai fi nevoie nici de autostrazile care tot nu sunt (inca) si s-ar rezolva odata pentru totdeauna toate crizele - de la cea politica pana la cea morala... A doua zi dimineata, am cumparat trei ziare la Deva: Gazeta sporturilor, Evenimentul zilei si Romania libera. In ziarul din urma (din 19.12. 2012), am dat peste un reportaj - „Prizonierii iernii" de Dan Gheorghe - despre o comuna oarecum pierduta, aflata nu la sfarsitul, dar parca la capatul lumii: comuna Intregalde din Apuseni, judetul Alba, cu 11 sate numarand... 619 locuitori pe o suprafata totala de 82 km patrati! Printre sate, vreo doua catune fara curent electric, unul - cu un singur locuitor! Printre acesti moti pierduti in munti, si un batran, Cristea Ioan Sopotel: „Am fost sarac, dar nu m-am predat. Decat sa nu mai traiesti, mai bine sa nu mori." Nu cred sa fi aflat de „sfarsitul lumii" - si dac-ar fi aflat, probabil ca tot asta ar fi spus. Acum, nu stiu cati dintre cetatenii acestei lumi vor fi luat realmente in serios „sfarsitul lumii" dup
