Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de pompieri botoşăneni s-au luptat cu cel mai mare incendiu de anul acesta

Publicat in Adevarul, luni 27 august 2012 ·

Peste 100 de pompieri militari, dar şi voluntari şi cetăţeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit duminică pe o păşune din localitatea Zlătunoaia, comuna Lunca.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost generat cel mai probabil de un foc aprins în aer liber şi lăsat nesupravegheat. Incendiul a distrus vegetaţia uscată de pe circa 70 de hecatere şi o parte din locuinţa unui bătrân, construită la marginea satului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului duminică, în jurul orei 13.30.

Spre locul indicat s-au deplasat în jur de 60 de pompieri din cadrul I.S.U. Botoşani cu cinci autospeciale, 22 de pompieri voluntari şi peste 20 de cetăţeni. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau vegetaţia uscată şi acoperişul unei case bătrâneşti, existând pericolul ca focul să se propage la mai multe gospodării.

Extinderea focului a fost favorizată, pe de o parte de vegetaţia uscată care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de vântul ce bătea cu putere şi işi schimba des direcţia.

Incendiul a fost localizat după mai bine de trei ore. Alte şapte ore s-a acţionat pentru îndepărtarea oricăror urme posibile de reaprindere.

Pagubele au fost estimate la 2.500 lei. Pompierii au salvat şi protejat de foc mai multe gospodării, valoarea bunurilor fiind estimată la 1.000.000 lei.

De la începutul lunii august, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs nu mai puţin de 40 de incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, care au afectat aproximativ 350 ha şi au pus în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii.

"Aceste incendii au fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole. De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°