Cat se poate mari bugetul Apararii? Se poate merge cu accentul pe militari de cariera pana in panzele albe? Doctrinele militare incearca sa se adapteze la provocarile secolului al XXI-lea. S-a vorbit mult in ultimii ani de flexibilizare, viteza sporita de interventie, utilizarea de tehnologii care sa economiseasca personalul uman. S-a facut apel mult la trupe speciale si noi tehnologii in interventia militara din Irak, care a fost si un teren de testare pentru noua politica sustinuta de fostul secretar american al Apararii Donald Rumsfeld. Nu comentez aici campania militara in sine, care, dupa mine, a fost mai mult decat defectuos conceputa. Ce ma intereseaza este riscul devenit aievea ca si o supraputere sa fie suprasolicitata de nevoile de trupe, ce sunt angajate pe mai multe fronturi simultan. Amintesc ca grosul trupelor NATO din Afghanistan este dat tot de americani.

Administratia Bush Jr a fost nevoita se faca apel la rezervisti (din Garda Nationala) pentru a usura povara trupelor din Irak. Aceasta m-a facut sa reflectez la limitele pe care le atinge o armata formata din militari de cariera, fie ei cat de bine pregatiti. Doctrina militara moderna accentueaza profesionalizarea armatei, militarii de cariera. Au aparut insa probleme in contextul razboaielor din Irak si Afganistan. O problema am evocat-o, a insuficientei trupelor, care arata ca armele, cat or fi de sofisticate, nu pot substitui elementul uman dupa dorinta. O alta problema este recompensarea soldatilor (a familiilor), mai ales cand teatrele de operatiuni sunt foarte periculoase. Seful statului major al armatei britanice, generalul Richard Dannatt, a facut o serie de observatii publice relevante in acest sens.

De ani buni s-a declansat si la noi o reforma militara care urmareste transformarea armatei intr-un corp operational format din soldati de meserie. De la circa 300.000 de soldat