In cadrul programului de asistenta germana nerambursabila, derulat prin proiectul Senior Experten Service (SES), la Colegiul Tehnic Mihail Sturdza se deruleaza o activitate educationala aparte. Elevii si cadrele didactice iau parte la stagii de pregatire sustinute, timp de trei saptamani, de Horst Metzger, persoana calificata la cel mai inalt nivel de pregatire educationala pe segmentul vocational la nivel european. "Invitatul nostru din Germania va sta timp de trei saptamani la colegiul nostru. El va participa la activitati cu profesorii, va vizita laboratoarele noastre si va avea ocazia sa vada cum functioneaza intreg sistemul nostru de invatamant. Ceea ce derulam noi acum, in calitate de colegiu, vine in completarea faptului ca, din anul scolar viitor, reapar scolile profesionale", a precizat Stefan Chichirau, director la Colegiul Sturdza.
Expertul german se implica si in elaborarea unor proiecte de dotare si a unui studiu tehnico-economic privind realizarea de schimburi de experienta cu scoli sau unitati de invatamant similare din Germania, incheierea de parteneriate si colaborari, elaborarea unor planuri de cooperare, precum si in alte idei pe care colegiul iesean doreste sa le implementeze si sa le dezbata cu ajutorul partenerilor din aceasta tara.
Ieri, cadrele didactice de la Colegiul Tehnic Mihail Sturdza au avut ocazia sa participe la un training sustinut de Metzger pe teme specifice educationale.
In cadrul programului de asistenta germana nerambursabila, derulat prin proiectul Senior Experten Service (SES), la Colegiul Tehnic Mihail Sturdza se deruleaza o activitate educationala aparte. Elevii si cadrele didactice iau parte la stagii de pregatire sustinute, timp de trei saptamani, de Horst Metzger, persoana calificata la cel mai inalt nivel de pregatire educationala pe segmentul vocational la nivel european. "