Cu cinci ani în urmă, pe un final de iunie, intram în casa cu verandă a maestrului Marcel Guguianu. După o serie de refuzuri, acceptase, în sfârşit, un interviu. A doua zi (28 iunie) împlinea 85 de ani. Chiar dacă a trecut un lustru de viaţă, din acea vară a anului 2007, îmi amintesc exact fiecare detaliu al întâlnirii cu el. Fusesem avertizaţi: Aveţi grijă cănd intraţi să nu vă fure minţile "ielele lui Guguianu"! Zeci de torsuri feminine, în marmură şi bronz, himere armonizând universurile!

Sculpturile lui Marcel Guguianu au năvălit spre noi, învăluindu-ne în dansuri şi şoapte... Din Bucureştiul torid nimerisem într-o legendă. Legenda continuă, numită arta lui Marcel Guguianu.

Nimfele

"Este primul an când, de ziua mea de naştere, nu sunt pe munte..." - ne spune sculptorul, imediat ce-i mulţumim pentru şansa unui dialog chiar în pragul zilei în care avea să împlinească 85 de ani. "Eu, în fiecare an, eram pe Ceahlău, după nimfe. Mă jucam cu nimfele nemţene de-a v-aţi ascunselea. Anul acesta sunt cam bolnav, voi merge numai la Bârlad". Printr-o coincidenţă sublimă, sculptorul s-a născut la exact 521 de ani de la prima atestare documentară a oraşului său natal. "Sunt bârlădean, din părinţi moldoveni, dar strămoşii mei erau vâlceni. Moldova a fost năpădită de ciobanii din Vâlcea, coborâţi dintr-o comună care se cheamă Guguianca, la poalele Vârfului Gugui. Bunicii mei au venit, s-au căsătorit şi au făcut copchii cu moldovencele. Au venit cu cai vestiţi vâlcenii. Şi acum m-au tras către ei... Acum, nimfele nu mai sunt nemţene, au devenit vâlcene."

Creaţia

Un zâmbet, o amintire adie prin aer. O lumină se aşază pe umărul unei nimfe de bronz... "Ei, chestia asta cu creaţia mă pune în încurcătură întotdeauna. Sunt în dificultate de câte ori sunt pus să răspund la întrebarea: «cum creez?». Creaţia este ceva care... curge. De la o muzi