Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Marina Berbecaru a dat Austria pe Brăila

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Incredibil, dar adevărat. O brăileancă a preferat să învețe la Grupul Școlar „Anghel Saligny", decât să studieze într-o școala prestigoasă din Austria. Motivul: discriminarea de naționalitate.

După ce a studiat timp de trei ani într-o școală din Austria, Marina Berbecaru, a decis să revină în țară, în orașul natal, și să-și continue studiile.

„Erau profesori care făceau discriminări de naționalitate și eu am simțit acest lucru pe pielea mea. Prietenii mi-au povestit că într-un an la examenul lor final, un fel de bacalaureat de la noi, doi români au fost respinși din simplul motiv că erau români. Apoi, când dădeam teste, dacă ceilalți luau nota 1 și 2, eu trebuiam să iau 4, echivalent cu șase la noi. Toate aceste șicane s-au adunat și m-au determinat să revin în țară", spune eleva.

Se va întoarce în Austria

Cu toate acestea, Marina ne povestește cu zâmbetul pe buze despre un concurs la care s-a clasat pe locul II.

„La sfârșitul semestrului al doilea din clasa a VIII-a s-a organizat Concursul de Matematică Cangurul, unde am participat și spre uimirea mea am obținut 96 de puncte, deși nu știam foarte bine limba germană și culmea, pe primul loc a fost un turc și nu un austriac", spune Marina.

Fire dinamică, prietenoasă și curioasă, Marina Berbecaru are de gând să se întoarcă în Austria, dar numai după finalizarea facultății, când va fi stăpână pe ea, astfel încât să poată face față răutăților stăinilor.

„Cu șurubelnița și cu ciocanul"

Dăm timpul înapoi și aflăm că Marina Berbecaru a terminat Școala „Aurel Valicu", iar după examenul de capacitate, ea a fost repartizată chiar la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu".

„Am făcut două luni la Colegiul Bălcescu și apoi am aflat că voi pleca să studiez în Austria la un liceu cu profil economic. Nu regret alegerea făcută și nu-mi pare rău", spune Marina. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 33 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 37 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 36 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 39 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°