"Cum e să scrii la un supliment de ştiinţă?" Aceasta e întrebarea pe care am auzit-o cel mai des din partea cunoscuţilor, mai vechi şi mai noi, pe parcursul anului care tocmai s-a încheiat.

Mai interesant mi se pare că niciodată nu ştiu exact cum să răspund pentru ca cei din jurul meu să înţeleagă, măcar pe-aproape, cum e într-adevăr să faci parte dintr-o echipă care creşte o dată cu apariţia fiecărui număr. Îmi vin în minte, de cele mai multe ori, oamenii extrem de interesanţi pe care i-am întâlnit şi pe care, altfel, nu cred că i-aş fi cunoscut vreodată… oameni care şi-au dedicat viaţa cercetării şi descoperirilor ştiinţifice, personalităţi atât din România, cât şi din afara graniţelor, care privesc lumea poate un pic altfel decât noi, cei care suntem prinşi în ritmul cotidian. Şi cum e să scrii pentru o publicaţie ştiinţifică? Eu una nu mi-am pus această întrebare până când nu mi-a spus Alexandra într-o zi: "Tu ştii că de când tot scriu despre spaţiul cosmic am început să privesc cerul altfel?". Cu siguranţă te învăluie un sentiment straniu de bucurie când realizezi că, prin intermediul lucrurilor pe care le înveţi pentru a le putea povesti cititorilor tăi, viaţa se conturează altfel şi lucrurile care te înconjoară, fie ele apropiate sau îndepărtate, iau cu totul o altă formă. Dacă la început aveam impresia că citesc lucruri în limbi străine pe care nu aveam cum să le învăţ nici la facultate, după un an de zile mă trezesc că le vorbesc prietenilor despre studii care demonstrează că animalele au capacităţi mult subapreciate sau despre cercetări genetice care au puterea să schimbe istoria fiinţei umane. La fel de adevărat este faptul că tot prietenii se uită câteodată cu o sprânceană ridicată la mine când aduc vorba dspree cine ştie ce ciudăţenii descoperite de curând. Ce pot să spun este că, după un an "şi-un pic" de viaţă a revistei, e extraordin