Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţul Braşov are deja 16 voluntari de mediu

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 septembrie 2009 ·

Corpul Voluntarilor de Mediu a fost înfiinţat de scurt timp la Braşov, iar conducerea Gărzii de Mediu aşteaptă cât mai mulţi voluntari

În urmă cu două - trei zile a fost finalizată selecţia dosarelor depuse de braşovenii care vor să devină voluntari de mediu. 16 dosare au fost admise, dintre care unul reprezintă ONG-ul „Floare de Colţ”. Directorul coordonator adjunct al Gărzii de Mediu Braşov, Ciprian Băncilă (foto), spune că aceştia vor face parte din Corpul Voluntarilor de Mediu, organism înfiinţat încă din anul 2002 de Ministerul de atunci al Apelor şi Protecţiei Mediului. „Până acum nu a fost înfiinţat în judeţul Braşov acest corp. De acum însă există şi aşteptăm cât mai mulţi voluntari. Ne bazăm pe sesizările primite de la cetăţeni cu privire la încălcarea oricăror norme în domeniu. Până acum s-au înscris în Corpul Voluntarilor de Mediu studenţi, profesori universitari şi chiar şi pensionari”, susţine Ciprian Băncilă.

Este bine de ştiut că cel care vrea să devină voluntar în acest corp trebuie să depună o cerere de înscriere, la care să ataşeze CV-ul şi două recomandări din partea unor instituţii de învăţământ de cercetare, muzeu judeţean sau din partea unor administraţii locale, chiar primar sau viceprimar, care să ateste experienţa solicitantului. În cazul ONG-urilor trebuie să fie ataşată o prezentare sintetizată a activităţii pe care o desfăşoară.

„Sper că proaspeţii voluntari vor reuşi să ne sesizeze cât mai multe nereguli. Şi aşteptăm şi alţi braşoveni să ni se alăture. Până acum am fost în câteva facultăţi unde am prezentat acest proiect şi să sperăm că ni se vor mai alătura şi alţi tineri”, a adăugat Ciprian Băncilă.

Subprefectul Roxana Mânzatu i-a propus directorului coordonator adjunct al Gărzii de Mediu să discute astăzi cu organizaţiile de pensionari din judeţ, ba chiar să facă nişte fluturaşi cu toate aceste informa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 55 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 20 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°