Boogie, titlul te-ar putea induce în eroare, celebrul ritm de blues interpretat la pian prezent în dancing-urile americane din anii '30, boogie-woogie, care a luat naştere în cîrciumile rău famate din Sud acele barrel house bars pentru drojdieri nu este aici decît o poreclă dată unui familist, Bogdan Ciocăzanu (Dragoş Bucur), un tînăr avînd în jur de 30 de ani, posesor al unei firme de confenţionat mobilă, aflat cu familia compusă dintr-o nevastă, Smaranda (Anamaria Marinca), puţin cam sastisită şi cu blînde puseuri autoritariste şi fiul de trei ani (Vlad Muntean), aterizată de 1 Mai pe plajă în staţiunea Olimp. Tînărul are energia nedisimulată a gesturilor evident băieţeşti, precum baia în mare într-o apă foarte rece, gesturi amendate prompt drept teribilism şi neseriozitate de nevastă. Cuplul care pare perefect sudat în jurul juniorului constructor de castele de nisip relevă foarte curînd mici fisuri în edificiu. În spatele minivacanţei se află problemele de serviciu, probabil o monotonie instalată în viaţa de cuplu şi dificultăţile inerente vieţii în trei, de unde şi o stare de nervozitate abia camuflată. Marea declanşează în Boogie o exuberanţă legată de les annes folles, în viaţa lui Ciocăzanu se află ceva similar rag time-ului, a unui ritm boogie woogie interpretat de Swing-band-urile lui Glenn Miller, Tommy Dorsey sau Louis Jordan sau a unui timp flower-power al juneţii dezlănţuite. Există o energie, o debordanţă care se regăseşte în datele personalităţii actorului Dragoş Bucur pe care Radu Muntean a mizat inspirat, iar ea iese cu adevărat la suprafaţă din revederea întîmplătoare cu vechii prieteni, Penescu (Mimi Brănescu), agent la o firmă de turism, şi Iordache (Adrian Văncică) stabilit în Suedia, ambii trăind o burlăcie prelungită şi cam răsuflată. Faptul provoacă o escapadă ca între băieţi, fapt care declanşează cum era de aşteptat o mică furtună în famili