necontenind încercările de a supune şi domina răsăritul, introducând inovaţiile ei în toate domeniile vieţii bisericeşti. Un exemplu a fost încercarea de reformă a calendarului făcută de necontenind încercările de a supune şi domina răsăritul, introducând inovaţiile ei în toate domeniile vieţii bisericeşti. Un exemplu a fost încercarea de reformă a calendarului făcută de Papa Grigorie al XIII-lea în 1582, dar, ca de fiecare dată, aceste încercări au fost respinse, fiind considerate abateri de la tradiţia ortodoxiei. În timpul acestor frământări, nici Biserica Ortodoxă Română nu a scăpat de aceste ispite. În anul 1864, Alexandru Ioan Cuza convoacă un Sinod bisericesc unde recomandă schimbarea calendarului Iulian cu cel Gregorian. Cel mai aprig opozant, Sf. Ier. Calinic de la Cernica, apărător al adevăratei credinţe, împreună cu ceilalţi ierarhi şi monahi resping propunerea. Inevitabilul se produce însă, când, în 1923, în cadrul conferinţei de la Constantinopol, s-a decis schimbarea calendarului Iulian cu cel Gregorian, operă masonică evidentă. Singurul opozant, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, este nevoit să ia calea exilului, murind la Paris. Lungul calvar al Bisericii Strămoşeşti (devenind din Biserică Naţională obiect de prigoană şi persecuţie sângeroasă) a început. Lupta cea bună fiind continuată de către preoţii monahi (nucleul de rezistenţă fiind în Mânăstirea Neamţ), organizaţi şi conduşi de Mitropolitul Glicherie Tănase, atunci ieromonah. Această Biserică continuatoare a adevăratei credinţe vechi de 2000 de ani a devenit de
stil vechi
doar de trei sferturi de veac. Cei care nu au acceptat introducerea calendarului Gregorian au fost nevoiţi să-şi părăsească bisericile, mânăstirile, continuând să propovăduiască precum apostolii prigoniţi de autorităţi, negaţi de Biserica Oficială de Stil Nou, credinţa lor nestrămutată în valorile sacre stabili