Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul în care Cristian Tabără este acuzat de agresiune sexuală a fost redeschis

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Un judecător al Tribunalului Bucureşti a decis redeschiderea dosarului în care realizatorul TV Cristi Tabără este acuzat de fiica fostei sale iubite că ar fi agresat-o sexual, instanţa nefiind de acord cu soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în acest caz, potrivit Mediafax.

Instanţa a admis, în 29 iunie, "plângerea formulată de petenta Bodnaru Ioana Alexandra, prin reprezentant legal Bodnaru Olivia Alina Graţiela în contradictoriu cu intimatul Tabără Sorel-Cristian. Desfiinţează rezoluţia 2279/P/2010 din 8 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi trimite cauza la Parchet în vederea începerii urmăririi penale", potrivit portalului instanţei.

Judecătorul Tribunalului Capitalei urmează să-şi motiveze decizia, apoi cazul va fi redeschis, ceea ce implică şi reaudierile părţilor.

În februarie 2011, Parchetul Capitalei a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Tabără, acceptând astfel soluţia propusă de Poliţie.

Plângerea Alexandrei, făcută când avea 12 ani, a survenit despărţirii mamei acesteia de realizatorul TV şi anunţului potrivit căruia Tabără urma să se căsătorească cu o altă femeie.

Tabără a calificat acţiunea fetei, susţinută în demersul său de mama sa, drept "o prostie cap-coadă".

Tabără a fost audiat de poliţişti chiar în săptămâna de dinaintea nunţii sale.

Realizatorul TV Cristi Tabără a declarat sâmbătă că decizia Tribunalului Bucureşti, de a redeschide dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală contra fiicei unei foste iubite, i se pare surprinzătoare, după decizia Parchetului de NUP, neexistând probe noi în dosar, potrivit Mediafax.

"E o decizie surprinzătoare din moment ce nu există probe noi în dosar", a spus Tabără, adăugând însă că are "încredere în continuare în justiţie şi în Parchet (...) şi în judecător, şi în procuror".

Un judecător al Tribun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 10 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi din nou tătic!

Ziua Constanta acum 11 ore
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Întrebat de ziariști dacă e pregătit să fie tătic de băiat pe

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 5 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 10 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 12 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 11 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°