Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi cum îi sărbătorim astăzi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Astăzi, credincioşii ortodocşi celebrează sărbătoarea Arhanghelilor Mihail şi Gavriil. Sărbătoare a îngerilor, aceasta a început să fie ţinută pe 8 noiembrie în cel de-al cincilea secol în toată partea de est a creştinismului. Din învăţăturile Bibliei aflăm că cei doi arhangheli sunt duhuri slujitoare, reprezentaţi ca fiind fiinţe fără trupuri care îi urmează poruncile lui Dumnezeu, prieteni şi ocrotitori ai credincioşilor.

Mihail înseamnă „puterea lui Dumnezeu“ şi este considerat a fi voievodul oştilor cereşti, „primul din ceata Sfinţilor Arhangheli“, care sunt în total şapte. Cunoscut ca fiind cel care poartă o sabie de foc, în dogma creştină este menţionat drept biruitorul vrăjmaşilor şi cel care păzeşte legea lui Dumnezeu. El a fost cel care s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise şi tot el este menţionat ca fiind însoţitorul poporului ales din Egipt către pământul făgăduinţei, iar în acelaşi timp a adus sfârşitul peste Sodoma şi Gomora.

Gavriil, care reprezintă „bărbat-Dumnezeu“, este considerat a fi arhanghelul veştilor bune, care, spre deosebire de Mihail, nu poartă sabie şi este încins cu „un crin de neîntinată bucurie“. Arhanghelul Gavriil a fost cel care a anunţat-o pe Fecioara Maria de faptul că urmează să-l poarte în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos. Tot el a dus această veste lui Ioachim şi Anei, fiind acelaşi care a vestit în tempul Sfântului Zaharia că soţia sa îl va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Arhanghel Mihail este menţionat în scrierile creştine drept primul care a rostit numele lui Iisus şi cel care i-a dat numele Sfântului Ioan Botezătorul.

În tradiţiile populare, munca în această zi este considerată a fi un semn de sfidare a puterii cereşti, iar despre cel care va munci în această zi se spune că nu va avea o moarte uşoară. Totodată, tradiţia spune că de acum şi până de Crăciun trebuie

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 54 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 33 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 28 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 34 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°