Fostul şef al centrului de tortură S-21 al khmerilor roşii a declarat luni că în lagărele de exterminare cambodgiene bebeluşii erau ţinuţi de picioare şi izbiţi cu capul de trunchiurile copacilor pentru ca mai târziu să nu-şi răzbune părinţii. FOTOGALERIE - muzeul victimelor khmerilor roşii. Citiţi şi
Mărturia unei supravieţuitoare a khmerilor roşii
Cambodgia: Unde sunt complicii lui Pol Pot?
Pol Pot, satrapul secolului XX
Potrivit lexpress.fr, King Guek Eav este primul dintr-un grup de cinci foşti conducători ai khmerilor roşii care este judecat de un tribunal special creat sub egida Naţiunilor Unite pentru uciderea a 1,7 milioane de cambodgieni, între anii 1975-1979, sub dictatura lui Pol Pot.
" Sunt un criminal. Sunt responsabil pentru omorârea bebeluşilor, a copiilor şi a adolescenţilor ", a spus luni Kaing Guek Eav, care a susţinut că s-a supus ordinelor, potrivit cbc.ca.
" Oribilele imagini ale bebeluşilor care erau striviţi de copaci nu mi le-am amintit la început. Dar după ce am văzut pozele mi-am adus aminte că aşa s-a întâmplat. Subordonaţii mei au făcut asta. Eu nu îi acuz de nimic, pentru că acest lucru a fost responsabilitatea mea", a spus torţionarul cambodgian, care şi-a amintit că bebeluşii prizonierilor din S-21 erau aruncaţi de la etajul trei al clădirilor ca să îşi rupă gâtul.
" Când copiii soseau în centru, eu ordonam să fie ucişi pentru că ne temeam că aceşti copii vor încerca să se răzbune ", a declarat Eav (66 de ani). " Trebuia să aplic politica Partidului comunist ", a adăugat acesta.
King Guek Eav a spus nu a putut să omoare copiii el însuşi, aşa că a ordonat altora să o facă. " Îmi era frică să fac asta. Aşa că am numit fiii unor fermieri pe care i-am antrenat şi care erau în stare să o facă ", a spus fostul şef al S-21.