Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sa speculezi pe un fond mutual

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 august 2006 ·

Fondul Orizont si-a hranit cresterea in 2006 cu speculatii pe titlurile "fratelui" Intercapital.

Administratorii fondurilor mutuale incep sa devina tot mai inventivi atunci cand vine vorba de plasamente, in incercarea de a obtine randamente cat mai mari, cu care sa ii atraga pe investitori.

Cel mai performant fond de la inceputul anului, Orizont - administrat de Certinvest -, cu o crestere de 8,4%, a realizat o mare parte a castigului pe anul acesta nu de pe urma obligatiunilor in care este specializat, ci pe seama speculatiilor facute cu unitatile de investitii ale altor fonduri.

Fondul a speculat perioadele de crestere de pe Bursa cumparand unitati de fond la un alt fond mutual administrat de Certinvest, mai ales ca administratorii pot sti dinainte care va fi evolutia acestuia.

Un investitor obisnuit nu poate insa face astfel de speculatii din cauza comisioanelor de rascumparare mari practicate de fondurile de actiuni pentru investitiile pe termen scurt.

Orizont are active in valoare de 1,6 milioane de lei (450.000 de euro) din care plasamentele in alte fonduri au reprezentat in ultimele luni 15-20%, in timp ce Intercapital are active de 27,2 milioane de lei (7,7 milioane de euro).

Conform datelor Mediafax, Orizont a inregistrat de la inceputul anului o crestere de 8,4%, din care o crestere de 2,8% a fost realizata intre 12 si 21 aprilie, iar 1,3% intre 5 si 11 iulie.

Pe de alta parte, ca si cele mai multe dintre fondurile de actiuni, Intercapital a adus investitorilor o pierdere de 1,3%, printre cauze fiind si evolutia slaba a actiunilor cotate pe Bursa. Speculatiile pe titlurile fondurilor mutuale sunt investitii cu castig aproape sigur si perfect legale pe piata romaneasca, spre deosebire de majoritatea pietelor dezvoltate de capital, unde sunt interzise sau puternic reglementate.

Fondurile mutuale au p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 55 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 54 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Un bărbat și-a omorât în bătaie mama de 81 de ani. Cine l-a convins pe agresor să se predea polițiștilor

Ziare.com acum 31 minute
Procurorii au anunțat că un bărbat în vârstă de 56 din Gorj a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a ucis mama de 81 de ani în bătaie. Agresorul s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse. Reprezentanţii Parc

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum 46 minute
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°