Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii hărţuiţi pentru că sunt alergici la alune

Publicat in Romania Libera, vineri 26 august 2011 ·

Copiii alergici la alune sunt hărţuiţi pentru că sunt diferiţi. Cercetătorii spun că până şi părinţii acestor copii cu alergii posibil fatale sunt luaţi drept nevrotici care caută atenţie. Rudele unor victime sunt chiar suspectate că le-ar fi dat acestora alune pentru a verifica dacă sunt, într-adevăr, alergice, potrivit Daily Mail.

Cercetătorii de la Universitatea Leicester că alergia la alune are un impact îndeajuns de puternic încât să fie considerată o dizabilitate. 26 de familii din Leicester au fost intervievate cu privire la experienţele lor.

Unii copii au povestit că erau hărţuiţi de colegii de clasă, care îi tachinau pentru alergia lor şi îi ameninţau că le-o vor declanşa. Alţi tineri erau evitaţi în timpul prânzului: ei stăteau separat de colegii lor care aduceau sandvişuri cu unt de arahide.

Unii părinţi le-au interzis copiilor lor să meargă la petreceri sau să mănânce în oraş, din teama că aceştia ar putea cumva mânca alune. Alţi părinţi îşi urmau protectiv copiii la petrecere, unde se loveau ei înşişi de prejudecăţi.

"Părinţii ne-au povestit cum unele persoane refuzau să privească alergia ca pe o problemă reală, posibil fatală, şi o considerau un capriciu frivol, auto-indus şi întreţinut de nevrotici, din nevoia de atenţie," spun cercetătorii. Asta înseamnă că părinţii se străduiau să îşi păstreze imaginea de oameni cu judecată, credibili, demni de a fi luaţi în serios.

Liderul echipei de cercetători, Profesorul universitar Mary Dixon-Woods, a declarat: "Din multe puncte de vedere, alergia la alune poate fi considerată o dizabilitate, din cauza impedimentelor pe care le aduce în contextul socializării."

Un copil din 50 este alergic la alune în Regatul Unit al Marii Britanii; aşa se face că aceasta este cea mai răspândită alergie gravă.

Reacţiile variază de la mâncărimi şi irita

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 22 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 26 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 22 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 51 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°