Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefa ISJ a pus ieri pe liber toti inspectorii scolari

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 31 august 2005 ·

Ea spune ca acestia vor fi numiti in functie de la 1 septembrie, cu delegatie, si ca a luat aceasta masura ca urmare a schimbarii organigramei. Unii inspectori cred insa ca manevra lui Gavrila ar avea scopul de a-i avea pe toti la mina si de a scapa de incomozii care au ajuns la ISJ prin concurs. Rumoare la ISJ. Toti inspectorii scolari au fost ieri pusi pe liber de conducerea institutiei. Dupa un consiliu de administratie fulger, cei 30 de inspectori scolari au primit fiecare cite o decizie de eliberare din functie. "Am fost anuntati de aceasta hotarire in timpul sedintei obisnuite cu inspectorii. Apoi, a venit secretara si ne-a dat la fiecare o hirtie prin care eram informati de «eliberarea din functie incepind cu 1 septembrie»", a relatat un inspector scolar. Sefa ISJ, Camelia Gavrila, spune ca decizia a fost luata in urma reoganizarii institutiei, aprobata chiar de Ministerul Educatiei. "Ordinul ministrului 4725/2005 de schimbare a organigramei ISJ, care abroga vechiul ordin de constituire a acesteia, anuleaza toate posturile ocupate in acest moment prin concurs sau nu. Astfel, toti inspectorii au fost eliberati din functie", a spus Camelia Gavrila. Aceasta a adaugat insa ca, de la 1 septembrie, inspectorii scolari vor fi numiti pe aceleasi posturi, dar cu delegatie. "Aceasta e doar o forma de a scapa de unele persoane mai incomode", s-a aratat ieri suspicios un inspector scolar. De altfel, chiar sefa ISJ a recunoscut ieri ca echipa actuala de inspectori va fi "refacuta". "Ma voi consulta cu adjunctii mei. De unii oameni sint chiar foarte multumita, altii insa muncesc ceva mai lent", a adaugat Gavrila, amenintata in ultimele saptamina de demisiile mai multor membri ai echipei de inspectori. Magdalina Ioachim, de exemplu, de la activitati educative, si-a dat demisia invocind motive medicale, iar Mihaela Popa, de la programe europene, si-a anuntat si ea plecarea di

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 48 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 33 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°