Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobanda din Anglia, mai mica decat in vremea regelui William al III-lea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Banca Angliei a redus rata dobanzii de referinta la un nivel minim istoric, cel mai scazut de la infiintarea institutiei in 1694, strategii incercand sa previna o inasprire si mai puternica a conditiilor de creditare in conditiile in care Marea Britanie se adanceste si mai puternic in recesiune, scrie Bloomberg.

Comitetul de Politica Monetara, condus de Guvernatorul Mervyn King, a redus dobanda cu 0,5%, pana la un nivel de 1,5%, in conformitate cu estimarile economistilor. Aceasta reducere este cea de-a patra operata de banca centrala din data de 8 octombrie, atunci fiind pus in aplicare un plan de urgenta, coordonat la nivel global, de reducere a ratelor dobanzii.

Ministrul britanic al finantelor Alistair Darling spune ca Trezoreria Marii Britanii se va vedea obligata sa joace un rol mai important in elaborarea politicii monetare, daca dobanda de referinta se apropie de zero. Lira sterlina, moneda nationala, s-a depreciat saptamana trecuta pana la un nivel record in raport cu moneda euro, pe fondul speculatiilor ca banca centrala va continua sa reduca costurile de creditare in conditiile in care recesiunea se adanceste, alimentand o crestere a ratei somajului. Economistii sunt de parere ca optiunile sunt limitate la a injecta bani in economie si totodata in sistemul financiar prin cumpararea de active.

"Perspectivele economice nu sunt imbucuratoare, iar prima jumatate a anului va fi extrem de dificila", a spus Stewart Robertson, economist la Aviva Investors din Londra. "Chiar daca pragul va fi setat la zero sau la 0,5%, acum nu mai conteaza. Ne indreptam catre o perioada in care va exista o coordonare mai puternica intre actiunile Bancii Angliei si cele ale guvernului."

Orice reducere ar fi fost operata astazi ar fi trimis rata de referinta la cel mai scazut nivel din vremea regelui William al III-lea, in vremea caruia a fost creata, in seco

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 2 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 32 minute
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 3 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum o ora
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 4 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 3 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°