Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomer de criză: M-aş duce femeie de serviciu, dar nu mă vrea nimeni

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 ianuarie 2010 ·

Ion şi Maria Alboteanu. Nu vă spun nimic numele celor doi, soţ şi soţie, el în vârstă de 44 de ani, ea de 45. Sursa: Marinela Raţă Cei doi nu sunt vedete decât în propria viaţă. Pentru noi, ceilalţi, Ion şi Maria sunt două numere într-o statistică neagră. Sunt şomerii crizei. La fel ca alte sute de mii de români. Şi în spatele fiecăruia se ascunde o dramă.

Sistemul este nemilos cu cei doi bucureşteni din Militari. La vârsta lor, nimeni nu mai e dispus să-i angajeze, iar în câteva luni îşi vor pierde şi puţinii bani pe care îi primesc de la stat. "M-aş duce şi femeie de serviciu, că nu mi-e ruşine, dar toţi mă întreabă câţi ani am şi îmi spun apoi că mă sună ei. Nu mai sună nimeni", se plânge Maria Alboteanu.

Averea soţilor Alboteanu se rezumă de aproape un an de zile la apartamentul cu două camere de pe Veteranilor şi o fată de 22 de ani, Georgiana. Anul trecut pe vremea asta se gândeau că ar fi frumos să-i facă nuntă fetei, care are un iubit încă din liceu. Dar a venit criza, care în familia lor a lovit de două ori.

La mila statului, după 25 de ani de muncă

Ion şi Maria lucrau amândoi la aceeaşi întreprindere, Centrala Construcţii Căi Ferate (CCCF). El din 1984, ca mecanic utilaje, ea din 1996, laborantă.

Compania de construcţii s-a închis şi a trimis oameni în şomaj. Ion Alboteanu a fost concediat în februarie, iar Maria în septembrie. "Am crezut că pică cerul pe noi când am aflat. Noi nu ne ajungeam cu banii nici înainte, dar să intri în şomaj, să nu mai ai ce munci, să nu ai siguranţa locului de muncă, e greu, vă spun...!", spune Maria Alboteanu, o femeie mică de statură, bruneţică, simplă, îngrijită. Are puterea să zâmbească şi caută mereu privirea soţului, care îi stă alături pe canapeaua aproape nouă din sufragerie, camera fetei lor.

Ion şi Maria, ambii absolvenţi de liceu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 51 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 27 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°