In 2009, pensionarii care s-au bucurat de marirea Guvernului Tariceanu nu vor mai avea din ce primi pensiile, dat fiind ca bugetului de asigurari sociale ii vor lipsi circa doua miliarde de euro. De unde ne vom carpi nu se stie, dat fiind ca si la aparare suntem pe rosu, avand deja datorii la NATO, unde venim cu idei fanteziste de scuturi antiracheta, dar cu un buget negociat de pe cand eram in recesiune si cerseam securitate la drumul mare.

Sper ca 2009 sa nu fie al doilea an in care platim la bugetul UE mai mult decat suntem in stare sa atragem, ca in 2008, sau banii nostri de infrastructura risca sa fie realocati pe undeva. Dupa asemenea fapte trebuie sa-i judecam pe cei care ne conduc, nu dupa steaguri si masini cu fanion. Nu suntem in Coreea de Nord, unde in loc de orez oamenii sunt hraniti cu parade militare.

Am sperat ca nu o sa mai scriu nimic despre Summitul NATO, dar irelevanta dramatica a comentariilor autohtone, cu obisnuita exceptie a lui Emil Hurezeanu, ma face sa recapitulez totusi ce s-a intamplat. Prea devine totul obscur daca auzi la un loc limba de lemn a lui Mihai Razvan Ungureanu cu cea de fiere a lui Valentin Stan, cea de rugina a lui Emil Constantinescu cu cea de miere a lui Traian Ungureanu.

La Bucuresti, NATO si-a aratat limitele putintei insa mai mult ca noi, organizatorii, care de bine, de rau am mai adunat niste caini, am controlat cativa anarhisti si am pus ceva iarba in centru, e drept ca doar pe partea dinspre carosabil.

Punctul slab al Aliantei, mecanismul de decizie politica prin consens, a facut ca tara la care era cea mai mare nevoie de stabilizare, Macedonia, sa nu primeasca invitatia de aderare. Iar noi, care suntem marii promotori ai stabilitatii in Balcani, care am facut gura cu Kosovo de ziceai ca explodeaza atunci butoiul cu pulbere, nu am reusit sa facem nimic.

Traian Basescu a declarat