Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stapanii asiatici ai inelelor

Publicat in Romania Libera, marți 13 decembrie 2005 ·

Jumatate din populatia globului va fi reprezentata maine la Kuala Lumpur, unde va avea loc primul summit al Asiei de Est, un nou bloc regional care incearca sa scape de sub influenta americana sub impulsurile unei Chine din ce in ce mai sigure pe ea. Doi giganti demografici, China si India, ca si cea de-a doua economie a planetei, Japonia, vor fi vedetele acestei reuniuni la care Statele Unite nu au fost invitate. In schimb, Rusia se afla pe lista. Alti participanti sunt Coreea de Sud, cele 10 state membre ale ASEAN (Birmania, Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malayezia, Filipine, Singapore, Thailanda si Vietnam), Australia si Noua Zeelanda. Componenta ilustreaza atat cresterea schimburilor in aceasta regiune cu o puternica crestere economica, dar si reechilibrari politice in culise. Participarea Indiei, Australiei si a Noii Zeelande a fost obtinuta de aliatii asiatici ai Washingtonului, care se tem ca vor fi zdrobiti de greutatea Beijingului. Oficial, acest summit vizeaza o mai buna integrare economica a Asiei-Oceania, avand ca obiectiv pe termen lung o piata comuna unificata, asemenea europenilor. Luni si marti, in capitala malayeziana au fost programate lucrarile celui de al 11-lea summit al grupului numit "ASEAN plus trei" (China, Japonia si Coreea de Sud), abia miercuri alaturandu-se celelalte state in vederea marelui summit Asia de Est. Se poate spune ca cele doua reuniuni regionale se afla in concurenta. China, Malayezia si Coreea de Sud vor ca "ASEAN plus trei" sa detina controlul, dar Australia, India, Indonezia, Japonia si Singapore sustin ca Asia de Est sa preia comanda, arata diplomatii. Gabaritul Indiei, Chinei si Japoniei a determinat un alt diplomat occidental sa califice natiunile din sud-estul asiatic drept "hobbiti", acei pitici din "Stapanul Inelelor" al lui Tolkien. Constient de puterea sa crescanda, Beijingul a insistat asupra vointei sale

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 25 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 27 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°