O asociere din care face parte compania Medallion Air (cu afaceri de 5,2 mil. euro şi 67 de angajaţI în 2011), controlată de Victor Dumitrescu, şi o companie înregistrată în Belgia a depus oferte pentru preluarea transportatorului aerian low-cost Blue Air. Tranzacţia vizează preluarea fondului de comerţ, care include brandul Blue Air, know-how-ul şi platforma de vânzare, nu şi activele companiei, iar licitaţia porneşte de la 6 mil. lei, au declarat surse apropiate situaţiei. Printre obligaţiile cumpărătorului se numără plata datoriilor legate de activitatea curentă şi onorarea zborurilor deja contractate, au precizat sursele. Trei investitori s-au calificat pentru preluarea Blue Air, însă Dan Adamescu nu a depus o ofertă de preluare. Într-un comunicat transmis ieri Casa de Insolvenţă Transilvania, administratorul Romstrade - compania care deţine Blue Air -, a precizat că există două oferte pentru preluarea transportatorului, dar nu a menţionat numele companiilor şi nici valoarea de la care va începe licitaţia. Ofertele vor fi deschise astăzi. Casa de Insolvenţă Transilvania a scos la vânzare Blue Air în aprilie. Compania a fost creată de Nelu Iordache, proprietarul Romstrade - companie aflată în insolvenţă. Iordache se află în arest şi este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac - Arad. În prezent, Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureţti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.
O asociere din care face parte compania Medallion Air (cu afaceri de 5,2 mil. euro şi 67 de angajaţI în 2011), controlată de Victor Dumitrescu, şi o companie înregistrată în Belgia a depus oferte pentru preluarea transportatorului aerian low-cost Blue Air. Tranzacţia vizează preluarea fondului de comerţ, care include brandul Blue Air, know-