Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Taximetria, o afacere pe ducă în Piatra Neamţ

Publicat in Adevarul, marți 30 iunie 2009 ·

Oraşul mic şi preţurile mari practicate de taximetrişti îi fac pe pietreni să circule cu autobuzul sau pe jos.

Taximetriştii din Piatra Neamţ sunt nevoiţi să ducă o luptă „la baionetă“ pentru fiecare client. Aceasta deoarece, în ultimele luni, dispeceratele firmelor de taximetrie sunt apelate doar de persoanele care se grăbesc foarte tare sau sunt surprinse în oraş de o ploaie torenţială. Majoritatea locuitorilor spun că transportul cu taxiul a devenit un lux la care evită să apeleze. Din acest motiv, prin parcările rezervate maşinilor în carouri alb-negru mai intră foarte puţini clienţi. „Sunt de trei ore la muncă şi nu am avut decât o cursă de 6 lei. Nu am speranţe prea mari astăzi. E frumos afară şi oamenii merg pe jos”, a spus resemnat taximetristul Dumitru Ungureanu.

Venitul este subţiat şi de taxa datorată firmei

Taximetriştii pietreni simt cel mai bine dificultăţile financiare cu care se confruntă de la începutul anului locuitorii oraşului.„Aveam foarte multe doamne care dimineaţa mă sunau să le duc la serviciu. Acum se duc cu microbuzul”, povesteşte supărat Marius Bocică, taximetrist. Şefii firmei la care este înscris îşi cer însă drepturile la termen, astfel că veniturile lunare ale şoferului se subţiază considerabil.

„Uneori ne ajută firma şi ne trimite clienţi, alteori nu. La noi nu contează cât facem într-o zi; la final de lună tot trebuie să dăm bani la dispecerat“, se plânge Marian Dinu, un alt taximetrist. Dacă anul trecut, la final de lună, un taximetrist număra încasări de peste 2.000 de lei, acum toţi se plâng că pentru un venit lunar acceptabil trebuie să lucreze peste puteri. „Noi stăm câte 12-14 ore pe zi ca să putem trăi o lună, altfel nu avem cu ce să ne descurcăm“, a spus resemnat Ioland Cojocaru.

Pietrenii au schimbat taxiurile cu transportul în comun. „Acum e frumos afară şi merg pe jos, chiar dacă am bagaj. Să m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 43 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 47 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 16 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°