Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii, solicitaţi să-şi dea acordul pentru vaccinarea anti-HPV

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Campania de vaccinare împotriva virusului Human Papilloma, începută cu stângul la nivel naţional, se află în Olt la faza de informare a părinţilor fetiţelor de clasa a IV-a şi de solicitare a acordului acestora pentru administrarea unuia dintre cele două vaccinuri disponibile. OLT. Părinţii fetiţelor de clasa a IV-a vor afla în această săptămână, de la medicii şcolari şi cei de familie, informaţiile de care au nevoie pentru a adopta o hotărâre cu privire la administrarea vaccinului anti-HPV. În Olt s-a luat hotărârea ca personalul medical să nu grăbească administrarea, până când părinţii, solicitaţi să-şi dea acordul în scris pentru vaccin, nu vor şti clar despre ce este vorba. Astfel că până acum s-a consumat etapa instruirii medicilor de familie şi a celor şcolari, apreciindu-se că administrarea primei doze ar putea dura până la sfârşitul lunii sau chiar mai mult.

„Ne-am propus să avem răbdare cu părinţii“ „Este un proces care se va derula într-o perioadă mai mare, tocmai pentru că până acum nu putem vorbi de o promovare reală a campaniei. Am văzut că, în ţară, părinţii solicitaţi să-şi exprime acordul scris au fost reticenţi, iar asta s-a întâmplat pentru că nu ştiu clar despre ce este vorba, pe deasupra, în presă vorbindu-se foarte mult despre aspecte negative, despre efecte pe care se presupune că le-ar da acest vaccin, deşi nu sunt lucruri dovedite. Este motivul pentru care ne-am propus să avem răbdare cu părinţii, să le răspundem la nelămuriri. Lucrul acesta îl vor face medicii de familie şi cei şcolari, care vor participa în această săptămână la şedinţele cu părinţii. Oricum, produsul nu se va elibera din depozit decât după prezentarea a două documente, şi anume un tabel cu fetiţele de zece ani din unitatea şcolară şi altul cu refuzurile exprimate de părinţi“, a declarat directoarea Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Marinela Madan. Trebuie menţio

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 8 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°