Ionuţ Stancu, una dintre soluţiile pentru flancul stâng al Ştiinţei, ar reveni cu drag la Universitatea, dar a afirmat că este sub contract cu Rapid şi că n-ar fi fost contactat de olteni. Altă variantă ar fi brazilianul Lopes, de la Cordoba. În urmă cu o săptămână, patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, vorbea de un transfer pe care vrea să-l facă până pe 15 iulie, fără a da însă alte detalii. Mititelu susţinea că nu este vorba nici de vreun fundaş central, nici de vreun fundaş stânga, deşi, înaintea sa, directorul tehnic Sandu Tăbârcă anunţase că acestea sunt posturile care ar mai trebui acoperite. Ieri, pe lista posibilelor transferuri la Ştiinţa au apărut însă două nume noi, fundaşul central David Lopes şi fundaşul stânga Ionuţ Stancu. Brazilianul s-a mai aflat în această vară în vederile cluburilor Steaua şi Dinamo, însă în cele din urmă a rămas fără angajament. Liber de contract, Lopes (28 de ani - 1,90 m) a evoluat ultima dată la Cordoba, în liga a doua spaniolă, dar a mai trecut pe la FC Porto, Iraty (Brazilia), Osijek (Croaţia) şi Terek Groznâi (Rusia). Prosport a scris ieri că Mititelu i-ar fi oferit brazilianului un contract de 120.000 de euro pe sezon şi o primă de instalare de 50.00 de euro, jucătorul, lăudat şi de Gică Craioveanu, urmând să dea un răspuns în cel mai scurt timp. Ionuţ Stancu: Singura echipă la care aş juca ar fi Craiova În ceea ce-l priveşte pe Ionuţ Stancu (27 de ani), acesta nu a reuşit în ultimul sezon să se acomodeze la Pandurii, deşi s-a aflat printre olteni. Jucătorul s-a întors la Rapid, de unde fusese împrumutat la gorjeni, dar nu a prins decât echipa a doua, fiind pus pe lista de transferuri. Fotbalistul nu este împăcat cu ideea de a juca pentru „satelitul" giuleştenilor, în aceste condiţii devenind o soluţie pentru flancul stâng al apărării craiovene, oarecum descoperit după plecarea lui Bălace. Ionuţ Stancu neagă însă că ar fi